You are here:

VIDEO | ”Nu ai cum să tragi în halul ăsta”. Postolachi a ratat cu toată poarta goală în faţă şi a fost criticat: ”Ce-i asta?”

VIDEO | ”Nu ai cum să tragi în halul ăsta”. Postolachi a ratat cu toată poarta goală în faţă şi a fost criticat: ”Ce-i asta?”

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj nu a putut să o învingă pe Poli Iaşi. Virgiliu Postolachi are pe umerii săi o ratare imensă, iar concluziile au fost trase imediat după meci.

Postolachi şi-a primit doza de critici după ratarea imensă cu Iaşi

CFR Cluj şi Poli Iaşi au încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 27-a din Superliga României.

Louis Munteanu, golgeterul campionatului, s-a accidentat la încălzirea efectuată înaintea meciului şi a fost înlocuit în primul ”11” de Postolache.

Meciul de la Iaşi s-a disputat pe o ninsoare deasă, iar prima ocazie a aparţinut gazdelor, prin Marchioni, însă Hindrich a fost la post în minutul 2. 

După numai două minute, oaspeţii au deschis scorul, prin Korenica, care a înscris din centrarea lui Camora.

În minutul 27, Sekou Camara l-a lovit involuntar pe Graovac, după o fază la care a vrut să reia din foarfecă, şi, după verificarea VAR, arbitrul a decis să-i arate cartonaşul roşu ieşeanului, şi echipa lui Vasile Miriuţă a rămas în ”10”.

Pe finalul primei părţi, Nkololo a marcat pentru CFR, dar golul a fost anulat pentru un fault comis anterior. Minutul 57 a adus ratarea uriaşă a lui Postolachi, care nu a reuşit să înscrie din faţa porţii goale.

Atacantul moldovean s-a şi accidentat şi a fost înlocuit, iar gazdele au egalat în minutul 64, prin Guilherme Soares.

La finalul meciului, Basarab Panduru a comentat cele întâmplate în Copou şi a precizat care a fost momentul cheie al partidei.

”Ai 1-0, marchezi golul de 2-0, dar ţi se anulează. Înainte, e cartonaşul rosu pentru Poli şi pare că totul merge în favoarea CFR-ului. Meciul se joacă în minutul 57. Postolachi are mingea în piciorul stâng. Trebuie să prindă doar poarta. Şi după vine golul egalizator. 

Cu toată poartă goală în faţă, nu ai cum să tragi în halul ăsta şi după şi-ţi mai rupi şi umărul. Ce-i asta aici? Nu ai cum. Dacă nu se accidenta Louis Munteanu la încălzire, Postolachi era rezervă”, a declarat Panduru, potrivit Prima Sport.

Nici analistul sportiv Marius Baciu a comentat ratarea uriaşă a lui Postolachi: ”A avut un cadou de la portar. Au ajuns acolo 3 contra 2”, a adăugat acesta.

În urma acestui rezultat, CFR Cluj este pe locul al doilea în campionat, cu 47 de puncte, iar Poli Iaşi are 24 de puncte, ocupând locul 15. Ieşenii au acelaşi număr de puncte cu ocupanta poziţiei a 14-a, FC Botoşani.

Afla mai multe despre: cfr clujpoli iasisuperligavirgiliu postolachibasarab panduru 

viewscnt
Articole similare