Au trecut mulţi ani, iar lumea s-a întors la celebrul ”ar trebui să ne faceţi statui” spus de Gică Hagi. I-am dat dreptate, situaţia fotbalului românesc devenind una catastrofală. Acum, Gică spune din nou câteva cuvinte importante. Mulţi vor râde, dar, la final, s-ar putea să-i dăm din nou drepate.
Hagi este de părere că fotbalul din Statele Unite va creşte din ce în ce mai mult, ba chiar ar putea ajunge la nivelul în care fotbaliştii valoroşi să meargă în America şi nu în Europa.
”Echipele din America cumpără jucători tineri foarte buni, asta chiar dacă aduc şi staruri care sunt la final de carieră. Cred că va fi o legătură strânsă în viitorul apropiat între America şi Europa. Vor să depăşească nivelul european. Nu cumva să devină ei cei mai buni şi să vedem la un moment dat că toată lumea bună pleacă în America. Să mergem cu toţii în America, exact ce visam de mici. Să ne ducem pe acolo.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cu toţii ne-am dori să mergem în America! Şi eu mi-aş dori, de ce nu?! Cu toate că este foarte departe, dar fiica mea e în America. Să fim sincer, noi, românii, când am auzit de America eram toţi fascinaţi”, a spus Gică Hagi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.