You are here:

VIDEO | Raul Bobadilla riscă amendă şi suspendare după a sărbătorit un gol într-un mod neconvenţional. A sfâşiat hainele de pe el

VIDEO | Raul Bobadilla riscă amendă şi suspendare după a sărbătorit un gol într-un mod neconvenţional. A sfâşiat hainele de pe el

Fotbal

Comentarii

Fotbalistul echipei Guarani, Raul Bobadilla (33 de ani), riscă sancţiuni după ce săptămâna trecută s-a bucurat la un gol dezbrăcându-se aproape complet.

La meciul Libertad – Guarani, scor 1-3, disputat în 24 decembrie în campionatul paraguayan, Bobadilla a înscris un gol în minutul 86. După ce a marcat, jucătorul s-a dezbrăcat complet în partea de sus şi şi-a tras în jos şortul, cât pe-aci să rămân-n...pielea goală.

La sfârşitul meciului, Bobadilla şi-a cerut iertare pentru felul în care s-a comportat. “Îmi pare rău că am sărbătorit astfel. Sper că soţia mea nu a văzut nimic... Da, mi-am tras cam jos şortul”, a afirmat fotbalistul.

Gestul lui Bobadilla de după gol a atras numeroase reacţii în social media, ceea ce a convins Comisia de Disciplină să deschidă o anchetă. Astfel, jucătorul riscă o amendă sau o suspendare.

Raul Bobadilla a evoluat în cariera sa la River Plate, FC Concordia Basel, Grasshopper, Borussia Monchengladbach, Aris Salonic, Young Boys, FC Basel, FC Augsburg, Argentinos Juniors, iar acum Guarani. Are şi 10 meciuri pentru naţionala de seniori a Paraguay-ului.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare