You are here:

VIDEO | România a obţinut prima victorie din Preliminariile CM. Naţionala antrenată de Xavier Pascual s-a impus la scor în faţa Italiei

VIDEO | România a obţinut prima victorie din Preliminariile CM. Naţionala antrenată de Xavier Pascual s-a impus la scor în faţa Italiei

Handbal

Comentarii

România s-a impus, astăzi, în faţa Italiei, scor 34-24, în primul meci din Preliminariile Campionatului Mondial. Reprezentativa ţării noastre va întâlni, mâine, echipa naţională a Insulelor Feroe, de la ora 17:30. Meciul va putea fi urmărit în direct la Telekom Sport, iar cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe telekomsport.ro.

 

Tricolorii s-au bucurat de încurajările unei galerii din care au făcut parte peste 200 de români stabiliţi în Italia.

Tot joi, în cealaltă partidă a grupei 3, Ucraina – Insulele Feroe, scor 30-22.

Primul tur al preliminariilor CM2019 se desfăşoară sub formă de turnee, la care participă echipe împărţite în şase grupe. România va juca, vineri, cu Insulele Feroe (ora 17.30), iar sâmbătă cu Ucraina (ora 19.15).

Doar prima clasată în fiecare grupă se va califica în faza play-off a competiţiei, cu meciuri eliminatorii programate în 8-10 iunie, respectiv 12-14 iunie.

Campionatul Mondial din 2019 va avea loc între 10-27 ianuarie în Germania şi Danemarca. Europa va fi reprezentată de 13 echipe.

În prezent, Franţa, în calitate de campioană mondială en-titre, alături de Germania şi Danemarca, gazdele turneului final, sunt calificate direct.

România - Italia 34-24

FINAL 
min.60:
Popescu încheie partida cu o intervenţie!

min. 59: Contraatac superb finalizat de naţionala noastră!

min. 57: Naţionala României controlează finalul de joc!

min. 54: Time-out Italia! Opt goluri avans pentru România!

min. 50: Handbaliştii români depăşesc defensiva Italie, iar Cristian Fenici marchează din pasa lui Humet.

min. 49: Apărare agresivă a Italie. 

min. 47: Echipa României se distanţează pentru prima oară la şapte goluri. Scor 27-20

min. 45: Thalmaier marchează un gol frumos pe contraatac!

min. 42: România repune rapid mingea în joc şi se distanţează din nou la patru goluri. Scor 23-19

min. 40: Italia se apropie la două goluri. Time-out România!

min. 37:  Şimicu se înalţă spectaculos şi marchează pentru România.

min. 34: Prima eliminare în tabăra României!

min. 31: S-a reluat partida!

PAUZĂ

min. 30: Super reuşită pentru România la ultimul atac al primei reprize.

min. 28: Gabriel Bujor urmăreşte foarte bine o minge şi înscrie pentru România de pe extremă.

min. 27: Italienii ies foarte bine la întâmpinare, dar faultează. Negru marchează pentru România din lovitură de la 7 metri.

min. 26: Time-out Italia!

min. 24: România primeşte lovitură de la şapte metri! Portarul Italiei intervine salvator.

min. 22: Italia reduce diferenţa de pe tabelă printr-un gol marcat din lovitură de la şapte metri, scor 14-11

min. 19: Time-out Italia!

min. 17: Gol spectaculos marcat de Gabriel Bujor din extremă.

min. 15: România se distanţează pentru prima oară la 4 goluri, scor 10-6.

min. 11: Italienii marchează printr-o ”Kempa” de toată frumuseţea.

min. 9: Demis Grigoraş marchează un gol frumos pentru România. Italia reduce din nou diferenţa la faza imediat următoare.

min. 8: Handbaliştii antrenaţi de Xavier  Pascual stau foarte bine în defensivă, dar se precipită în atac. Scor 4-3

min. 5: Gol frumos marcat de România. Fenici s-a aflat la finalizare.

min. 4: Italia restabileşte egalitatea după un gol marcat pe contraatac.

min. 1: România dechide scorul prin Rotaru.

min. 1: A început partida! România a avut lovitura de start.

Lotul României pentru acest meci: Iancu, Popescu, Şimicu, Rotaru, Grigoraş, Racoţea, G. Bujor, Soare, Negru, Csepreghi, Humet, Fenici, Fotache, Onyejekwe, Militaru, Thalmaier;

Xavier Pascual, antrenorul echipei naţionale a României, este recunoscut în lumea handbalului ca un om devotat muncii sale, un om care trăieşte handbalul ca nimeni altul, iar devotamentul său s-a reflectat în rezultatul foarte bun pe care România l-a obţinut la Trofeul Carpaţi (6 ianuarie), acolo unde a reuşit să-şi adjudece trofeul.

Acum, naţionala noastră este pregătită să ia startul în primul tur al preliminariilor Campionatului Mondial din 2019, în direct la Telekom Sport 1.

Ce plan a pus la cale antenorul spaniol pentru partida cu Italia, prima din play-off-ul de calificare la Campionatul Mondial 2019 din Germania şi Danemarca: ”Planul este următorul, oricare ar fi prima partidă, noi trebuie să mergem peste ei. Pentru mine este indiferent dacă este Italia, Ucraina, Japonia sau China. Este acelaşi lucru! Planul este foarte uşor! Trebuie să dăm totul pentru a câştiga. Apoi ce urmează nu ştiu, fiindcă aşa cum nu sunt maginician, nu ştiu nici să prevăd viitorul”, a declarat Xavier Pascual pentru Telekom Sport.

Între 11 şi 13 ianuarie, România va juca în compania Italiei, Insulelor Feroe şi Ucrainei, doar prima clasată ajungând la dubla decisivă pentru turneul final din Danemarca şi Germania. Toate meciurile vor putea fi urmărite pe Telekom Sport.

Afla mai multe despre: handbal masculinnationala de handbal masculincampionatul mondial de handbalcm handbal,  

viewscnt
Articole similare