You are here:

VIDEO | Trening, cizme din piele de crocodil şi o geacă veche de 30 de ani. Cum a apărut Ion Ţiriac la un eveniment: "Eu fac moda"

VIDEO | Trening, cizme din piele de crocodil şi o geacă veche de 30 de ani. Cum a apărut Ion Ţiriac la un eveniment: "Eu fac moda"

Tenis

Comentarii

Ion Ţiriac a surprins pe toată lumea cu vestimentaţia aleasă la un eveniment de presă organizat la patinoarul pe care îl deţine în Otopeni.

Fostul tenismen a apărut în faţa camerelor cu o geacă primită cadou, în pantaloni de trening şi încălţat cu o pereche de ghete din piele de crocodil. Ion Ţiriac a dezvăluit că jacheta a fost primită chiar de la reprezentanţii clubului de fotbal american, Indianapolis Colts.

"Eu sunt contra modei, pentru că eu iau ce-mi place şi fac eu moda. Am o jachetă pe mine, primită cadou de la cei de la Colts, acum vreo 30 de ani, iar cizmele le-am făcut eu, pentru că îmi plac" , a declarat Ion Ţiriac.

Ion Ţiriac, despre situaţia Simonei Halep

Fostul tenismen Ion Ţiriac a declarat că jucătoarea Simona Halep, depistată pozitiv cu roxadustat la un control efectuat la US Open, este în mod cert "de apărat" în procesul de doping în care încearcă să îşi demonstreze nevinovăţia, dar a precizat că avocaţii angajaţi de ea sunt prea "lenţi".

"Am văzut-o acum trei zile pe Simona, se antrenează la Stejarii. Acolo îi dau eu voie să se antreneze, pentru că nu trebuie să cer voie la nimeni. După părerea mea, avocaţii ei sunt lenţi, lenţi. Eu ştiam doi avocaţi, unul care a fost avocatul CIO în 2000 la Sydney, care a plecat atunci de la CIO pentru că proba fusese manipulată, adică de la 60 ml la peste 100 ml peste noapte.

Deci el e un bun avocat şi a plecat de la CIO şi e la Lausanne, pe lângă TAS. Şi mai este un avocat pe care îl ştiu tot în Lausanne. Dar ea a luat pe altcineva şi sper ca acei avocaţi să îşi facă datoria. Pentru că ea de bine de rău e la sală în fiecare zi, dă cu racheta în minge şi mai vrea (n.r. - să joace). Dacă într-adevăr este un medicament care a fost viciat sau un aliment viciat... Eu din ce am înţeles, Simona este de apărat din toate punctele de vedere.

Problema este că ea din august nu a mai jucat. Că eu nu sunt de acord nici cu ce a jucat cu 2 ani înainte, e altceva. Însă dacă ea nu mai a jucat... şi are 25-26 de ani... lăsaţi 30 şi... arată de 25 pe teren. Însă săptămânile în care nu joacă se adună şi e periculos şi trist" , a afirmat Ţiriac, prezent la patinoarul din Otopeni cu ocazia lansării unui program de selecţie pentru echipele de hochei ale Fundaţiei Ţiriac.

Halep, care ocupă în prezent locul 12 în clasamentul mondial, a fost testată pozitiv la US Open, românca fiind învinsă în primul tur la New York de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4.

Afla mai multe despre: ion tiriac 

viewscnt
Articole similare