FC Argeş a izbutit o victorie imensă, joi, pe terenul celor de la FC Botoşani, scor 1-0, într-un duel din etapa a 16-a din Liga 1. A fost a treia a sezonului şi totodată prima în deplasare.
FC Argeş avea nevoie foarte mare de cele trei puncte, deoarece părea că a pierdut contactul cu celelalte formaţii, fiind condamnată să se zbată în subsolul clasamentului. Cu cele trei puncte de la Botoşani, argeşenii rămân ultimii în Liga 1, dar sunt doar la trei pncte e locul 11, ocupat de UTA Arad.
"Am întâlnit şi un adversar foarte puternic astăzi, care are preteţii la play-off. Noul antrenor a venit cu un nu suflu, este tânăr, este aproape de noi, am pregătit foarte bine defensiva în cantonament, sperăm ca în noul an să avem rezultate mai bune şi să ne salvăm de la retrogradare", a declarat portarul Alexandru Greab.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Am venit să ne vindem scump pielea, am câştigat punctele de care aveam mare nevoie, dar atât timp cât nu legăm cu o victorie duminică, împotriva celor de la Gaz Metan, aceste puncte nu au foarte mare valoare. Este un imbold şi o motivaţie în plus pentru noi faptul că domnul Vlădoiu a venit alături de noi. Cariera lui şi tot ceea ce a făcut dumnealui în fotbal sunt foarte importante şi pe noi ne motivează foarte mult", a completat Nicolae Muşat, autorul centrării din care Deslandes a marcat golul victoriei.
"Suntem bucuroşi pentru cele trei puncte. A fost o deplasare grea şi suntem fericiţi că am câştigat. Ne ajută foarte mult. E bine că ne-am mobilizat pentru acest meci şi am luat cele trei puncte, asta e cel mai important. Mai sunt foarte multe meciuri şi sperăm în şansa noastră", a declarat şi Stephan Drăghici, autorul mai multor ocazii de gol în meciul cu FC Botoşani.
În următoarea etapă, FC Argeş joacă, acasă, împotriva celor de la Gaz Metan, duminică, 17 ianuarie, ora 16:45.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal