Mijlocaşul defensiv al celor de la Universitatea Craiova, Vladimir Screciu (24 de ani), vrea ca el şi oltenii săi să ia titlul în România în acest sezon.
Universitatea Craiova este una dintre cele mai în formă echipe din campionatul României. Are un singur eşec în primele opt etape, cel cu Dinamo (1-2), dar este pe locul 2.
În faţa Craiovei stă doar cealaltă Universitate, cea din Cluj-Napoca. Oltenii lui Gâlcă au 15 puncte, în timp ce ardelenii au 18.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Screciu nu mai poate avea răbdare şi vrea să devină campion cu Universitatea Craiova: ”A venit momentul”
Totuşi, titlul în Bănie este un obiectiv care chiar poate fi realizat în acest sezon. Vladimir Screciu, unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei, a afirmat cu convingere că el şi colegii săi le pot aduce multă bucurie suporterilor olteni, pe care îi numeşte ”cei mai fanatici din toată ţara”.
De asemenea, mijlocaşul de 24 de ani a precizat că acest sezon este extrem de disputat, de competitiv, dar este sigur că Universitatea Craiova poate ieşi marea învingătoare la finalul campionatului.
”Îmi doresc foarte mult pentru aceşti suporteri. Suporterii din Oltenia au ceva aparte, sunt cei mai fanatici din toată ţara, părerea mea, şi cred că a venit momentul să le facem o bucurie. Să se bucure cum e fraza din imnul nostru ”De bucurie rar avurăm parte”.
Sper să o facem anul acesta. Am luat până acum două cupe şi o Supercupă. A fost mare nebunie. Nu vreau să mă gândesc. Vreau să trăiesc acele momente când Craiova o să ia lua titlul şi sper să se întâmple repede.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Adversarii vor fi aceiaşi, jucătorii se schimbă, vin şi pleacă de la echipe. Cred că anul acesta campionatul este cel mai puternic din ultimii ani. Asta nu ne face decât să ne motiveze să ne depăşim limitele, atât pe noi cât şi pe cei de la celalte echipe.
Cred că o să fie un campionat foarte frumos, plăcut publicului şi aşteptăm un număr mare de spectatori la toate meciurile din Superligă”, a declarat Screciu.
În momentul de faţă, Vladimir Screciu este cotat la 2,3 milioane de euro, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com. Acesta a revenit după o perioadă lungă de absenţă din cauze medicale şi a jucat în meciul cu Rapid (1-1).
- Citește și
- Rapid, transfer după transfer! Când va putea fi antrenat Clinton N'Jie de Şumudică: ”Durează atât. E un mare inconvenient”
- Grameni, iar acum el! Un nou transfer de TOP la Rapid. Viorel Moldovan a vorbit la superlativ despre noul venit: ”Are mare calitate”
- Din Europa League, la evitarea retrogradării! Sekou Sidibe nu s-a înţeles cu FCSB, însă ar putea semna cu altă echipă din Superliga
Afla mai multe despre: craiova, superliga, vladimir screciu