You are here:

Viitorul îşi continuă supremaţia la nivel de juniori. Elevii lui Hagi au umilit-o pe Dinamo şi au devenit campioni naţionali la under 19

Viitorul îşi continuă supremaţia la nivel de juniori. Elevii lui Hagi au umilit-o pe Dinamo şi au devenit campioni naţionali la under 19galerie foto

Farul Constanța

Comentarii

Echipa under 19 a clubului FC Viitorul a câştigat campionatul, după ce a învins, duminică, pe stadionul Juventus din Bucureşti, în finală, cu scorul de 4-0 (1-0), formaţia similară a FC Dinamo.

Golurile au fost marcate de Măţan '45 şi '79 (p), Boboc '51 şi Drăguş '63. În urma acestui rezultat, jucătorii de la academia lui Gheorghe Hagi vor evolua în viitoarea ediţie a Youth League.

Printre jucătorii care au ridicat trofeul s-a numărat şi mijlocaşul Tudor Băluţă, care a lăsat naţionala mare pentru a evolua în finala juniorilor.

"Asta a fost decizia: să mă întorc să joc. Nu pot să spun că regret că nu sunt acolo. Mi-aş fi dorit. Mi-aş fi dorit să le fac pe amândouă, dacă se putea. Nu cred că se va opri niciodată chestia asta. Vin mulţi copii şi din spate. Este academia plină cu jucători talentaţi şi, cu siguranţă, şi în anii următori vom domina fotbalul juvenil în România", a afirmat Tudor Băluţă.

Cele două formaţii s-au întâlnit şi în finala sezonului trecut, când formaţia bucureşteană şi-a adjudecat trofeul. Pe lângă titlul de campion, la această categorie de vârstă în joc se află şi participarea în viitoarea ediţie a UEFA Youth League.

FC Viitorul: 1. Rareş Murariu – 2. Radu Boboc (14. Nicholas Suflaru 83'), 5. Raul Vidrăşan, 6. Marius Leca, 3. Robert Neciu – 4. Tudor Băluţă (16. Paul Acasandrei 83')– 8. Mihai Ene, 7. Alexandru Măţan-cpt, 11. Cosmin Tucaliuc (22. Robert Ghiţă 85') – 10. Denis Drăguş (21. Cezar Mihalache 84'), 9.Romeo Bănică (19. Alexandru Pop 69'). Antrenor: Cristian Camui.
Rezerve: 12. Mihai Popa –  18. Alexandru Săbângeanu.

Dinamo Bucureşti: 99. Ştefan Fara, 23. Levent Oltay (3. Ciprian Cheia 69'), 4. Vlad Motroc, 17. Ricardo Grigore-cpt, 44. Mihai Demci – 5. Valentin Rogojan (15. Alin Lazăr 46'), 8. Liviu Gheorghe (7. Geani Creţu 20')  – 20. Ion Gheorghe, 10. Florin Vasile (18. Aleksandru Longher 46'), 19. Robert Moldoveanu.(16. Cătălin Mugureanu 61')– 9. Gabriel Răducanu. Antrenor: Laurenţiu Diniţă.
Rezerve: 1. Dragoş Traşcă – 22. Cristian Gheţu.

Afla mai multe despre: viitorulmatandinamo 

viewscnt
Articole similare