You are here:

Viorel Moldovan vrea să readucă în Liga 1 una dintre cele mai cunoscute echipe din România. Planul foarte ambiţios al fostului mare atacant: ”Mai am un vis”

Viorel Moldovan vrea să readucă în Liga 1 una dintre cele mai cunoscute echipe din România. Planul foarte ambiţios al fostului mare atacant: ”Mai am un vis”

Fotbal intern

Comentarii

Viorel Moldovan spune că visul său este să readucă în prim-plan una dintre cele mai cunoscute echipe din România, Gloria Bistriţa. Echipa care s-a identificat cu Jean Pădureanu este acum în Liga a 4-a, după ce a trecut printr-un faliment.

Ajuns la 48 de ani, Viorel Moldovan spune că principalul obiectiv pe care şi l-a fixat în carieră este să o readucă pe Gloria Bistriţa în prim-planul fotbalului din România. Fostul mare atacant român s-a format la Gloria, de unde s-a transferat la Dinamo, în vara lui 1993.

Cum vrea Viorel Moldovan să o readucă pe prima scenă pe Gloria Bistriţa

Fostul mare internaţional român a rămas legat sufleteşte de echipa care s-a format ca jucător. Viorel Moldovan spune că şi-ar dori să pună umărul la renaşterea Gloriei Bistriţa, una dintre cele mai cunoscute echipe din România, care în 1994 a reuşit să câştige Cupa.

”Mai am un vis, o dorinţă. Să pot să mă întorc, mai devreme sau mai târziu, la Bistriţa şi să construiesc un club, un club care să revină pe prima scenă fotbalistică, un club formator. Dar nu în calitate de antrenor, în calitate de manager general sau preşedinte”, a declarat Viorel Moldovan la Look Sport Live.

Gloria Bistriţa a fost una dintre cele mai cunoscute echipe din România şi s-a făcut remarcată mai ales în anii '90 şi începutul anilor 2000. Clubul s-a identificat cu Jean Pădureanu, care a pus bazele celebrei ”Cooperative”, în care echipele din Liga 1 îşi împărţeau punctele.

Condus de Jean Pădureanu, Gloria Bistriţa a reuşit să câştige Cupa României în 1994 şi cea mai bună clasare în Liga 1 a fost un loc 3 obţinut în 2003. Gloria a ajuns şi în cupele europene, unde a reuşit să iasă cu capul sus din întâlniri cu echipe precum Fiorentina (Cupa Cupelor, 1996, 1-2 la general), cu Brescia (Cupa UEFA Intertoto, 2003, 2-3 la general) sau cu Atletico Madrid (Cupa UEFA Intertoto, 2007, 2-2 la general, dar spaniolii au marcat mai multe goluri în deplasare).

Decăderea Gloriei Bistriţa a început odată cu retragerea lui Jean Pădureanu şi în 2015 a intrat în faliment. În 2018, ACS Dumitra, echipă care se afla în Liga 3, a fost redenumită FC Gloria Bistriţa, cu promisiunea că vor încerca să cumpere marca şi palmaresul clubului care a intrat în faliment. Ulterior, ”noua” Gloria Bistriţa a retrogradat în Liga 4.

 

Afla mai multe despre: viorel moldovan 

viewscnt
Articole similare