În perioada 28-30 septembrie, Bucureştiul va fi gazda unui eveniment rar în peisajul de business sportiv din estul Europei. Cei interesaţi de acest domeniu pot participa la evenimentul desfăşurat sub titlul „Monetizare & Sustenabilitate in Organizatiile Sportive”, care aduce pe scenă peste 30 de experţi internaţionali din domeniu.
Aceştia vor relata experienţele lor şi vor da sfaturi în zone cruciale pentru businessul sportiv, precum social media, digital marketing, fan engagement, implicarea comunităţii, dezvoltarea academiilor, crearea unor parteneriate strategice si activarea sponsorizarilor.
Organizatorii s-au gândit în mod special la studenţii aflaţi la început de drum în acest domeniu, care pot aplica în cadrul evenimentului la internshipuri, şi pentru care există o reducere de 50%, dar şi la sportivii care caută oportunităţi pentru o carieră ulterioară celei de atlet.
Printre speakerii internaţionali care şi-au anunţat prezenţa la Bucureşti se regăsesc:
Diego Valdes - Director al Sports Business Institute Barcelona;
Yves Le Lostecque - Head of Sport de la Comisia Europeană;
Simon Chadwick - Profesor la Salford University şi Director al Centre for Sports Business
Maik Matischak - Vice Preşedintele pe Comunicare de la NBA EMEA;
Mike Farnan - Fost Managing Director la Manchester United;
Wouter Kuperus - CEO la NMC Bright, orientat pe Academy Development;
Galit Shiri - Director de Marketing şi Business Development la WSC Sports;
Wim Mathues - Founder MCMC & Senior Manager pe Digital Sponsorship la Coca-Cola Partners
Alex Trickett - Fost Head of Sport la Twitter;
Malph Minns - Managing Director of Strive Sponsorship, etc.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru alte detalii despre eveniment şi înscrieri puteţi accesa site-ul https://sportbusinesschain.com/
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bucuresti, specialisti