You are here:

Zero remuşcări! Sergio Ramos i-a scris lui Salah după accidentarea din finală! "Putea să joace..." Cum a reacţionat egipteanul

Zero remuşcări! Sergio Ramos i-a scris lui Salah după accidentarea din finală! "Putea să joace..." Cum a reacţionat egipteanul
Comentarii

Aflat în cantonamentul Spaniei înainte de CM 2018, Sergio Ramos a vorbit despre incidentul din finala UEFA Champions League, când starul lui Liverpool, Mohamed Salah, a părăsit accidentat terenul după un duel cu căpitanul Realului.

Fundaşul la Roja spune că a fost mirat de amploarea luată de acel moment şi a preferat să păstreze tăcerea, deranjat de modul în care a fost tratat duelul respectiv, fiind acuzat că a intenţionat să-l accidenteze.

Ramos a dezvăluit şi că a vorbit cu starul Egiptului prin mesaje după ce lucrurile s-au liniştit, iar acesta nu era supărat. În plus, Ramos spune că Salah ar fi putut continua să joace în finală "dacă făcea o injecţie".

"La naiba, au dat foarte multă atenţie acelui moment cu Salah... Nu am vrut să vorbesc pentru că totul era exagerat. Am văzut faza bine... el mă apucă primul de mână şi apoi cad în cealaltă parte, iar accidentarea e la mâna opusă. Au spus că am făcut priză ca la judo. Apoi, portarul a zis că l-am ameţit după o ciocnire. Mai lipseşte ca Firmino să spună că a răcit pentru că o picătură din transpiraţia mea a căzut pe el.

Am vorbit cu Salah prin mesaje şi a fost în regulă. Putea să joace în continuare dacă i se făcea o injecţie pentru a doua repriză, chiar şi eu am făcut asta uneori. Dar cănd Ramos face aşa ceva, lucrurile sunt scoase în evidenţă. Nu ştiu dacă se întâmplă pentru că joc la Real Madrid de atâta timp şi câştigăm de atâta timp, dar oamenii se uită la noi într-un mod diferit!
", a declarat Sergio Ramos, citat de Marca.
 

Afla mai multe despre: ramossalahaccidentaredeclaratii 

viewscnt
Articole similare