Real Madrid nu îi va oferi gardă de onoare (jucatorii sa formeze un cordon si sa-i aplaude pe adversar) rivalei FC Barcelona, înaintea meciului de pe Camp Nou, dacă formaţia catalană îşi va asigura matematic titlul de campioană a Spaniei, până la întâlnirea programată pe 6 mai. Decizia îi aparţine antrenorului echipei madrilene, Zinedine Zidane.
Aseară, Barcelona s-a impus cu 3-1 în meciul cu Leganes şi a mai făcut un pas mare spre câştigarea titlului, iar fundaşul Gerard Pique a fost întrebat ce părere are despre decizia lui Zidane.
Reacţia lui Pique a fost cu siguranţă una pe gustul fanilor catalani. Fundaşul a început să râdă şi a răspuns, evident sarcastic: "Nu voi putea dormi la noapte...".
Piqué, sobre los pasillos: "No voy a dormir por la noche". #MovistarPartidazo pic.twitter.com/VEYu54cojD
— La Casa del Fútbol en Movistar+ (@casadelfutbol) April 7, 2018
Ce declarase Zidane:
"Nu ştiu cât timp o să mă mai întrebaţi despre asta, dar răspunsul meu este foarte clar. Este decizia mea şi cu asta, basta! Nu înţeleg rostul gărzii de onoare şi nu va avea loc. Totuşi, suntem departe de finalul sezonului", a declarat Zidane, care a precizat că "Barcelona a stricat această tradiţie", amintind de faptul că jucătorii catalani au refuzat să-i onoreze pe madrileni după câştigarea Campionatului Mondial al Cluburilor. Atunci, catalanii au precizat că nu li se pare normal să facă acest gest în condiţiile în care Barcelona nu a participat în competiţia respectivă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: pique, zidane, real madrid,