În a cincea etapă a Ligii 1, prima cu Mirel Rădoi pe banca echipei, Universitatea Craiova a reuşit să o învingă pe CS Mioveni, cu emoţii, scor 1-0. Introdus de pe bancă cu jumătate de oră rămasă, Jovan Markovic a ratat două ocazii imense pentru olteni.
Universitatea Craiova a arătat o nouă faţă la primul meci cu Mirel Rădoi pe bancă, returul cu Zorya Lugansk, faţă de ceea ce demonstrase în prima parte a sezonului, în scurtul mandat al lui Gyusi Balint.
Oltenii au părut mai motivaţi şi mai determinaţi decât anterior, atitudine pe care au păstrat-o şi la meciul cu CS Mioveni, deşi nu a dat roade precum în Conference League.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Echipa din Bănie s-a impus cu 1-0, graţie unui eurogol marcat de Andrei Ivan, dar a fost la un pas de a scăpa printre degete două puncte, din pricina unui penalty comis în prelungiri.
Jovan Markovic irosise deja două ocazii imense şi părea că acestea se vor răzbuna, dar, spre uşurarea oltenilor, Liviu Antal a ratat de la punctul cu var, iar punctele au ajuns în Bănie.
În urma fluierului final, atacantul cu origini sârbe şi-a cerut scuze pentru ratări, dar a afirmat că este optimist că golurile vor reveni în jocul său.
14 meciuri la rând fără gol marcat pentru Jovan Markovic în tricoul Universităţii Craiova
”Am avut două ratări, îmi pare rău că nu am reuşit să dau gol. Ne bucurăm că am reuşit să câştigăm, asta este important. O să vină şi golul, o să am răbdare până o să vină.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mister ne dă încredere, ne încurajează chiar dacă ratăm, chiar dacă jucăm puţin mai slab şi asta contează foarte mult.
(n.r. despre meciul cu Hapoel Beer Sheva) Ştim că este foarte greu, pentru că e un meci internaţional.
Atitudinea trebuie să facă diferenţa şi noi în acest moment avem atitudine”, a declarat Jovan Markovic.
Internaţionalul român a jucat ultimele 14 meciuri în tricoul Universităţii Craiova fără să marcheze, perioada în care a jucat în trei competiţii diferite, campionat, Cupa României şi Conference League.
Ultima reuşită a jucătorului sârb a venit 25 aprilie, într-un mci cu FC Argeş, câştigat de Universitatea Craiova cu 4-0.
Markovic a mai marcat totuşi de atunci, însă pentru naţionala U21, în amicalul pierdut 3-4 cu Slovacia.
- Citește și
- Fotbalistul plecat de la FCSB recunoaşte că s-a despărţit cu greu de vicecampioană: ”Nu e o decizie uşoară să pleci de la cel mai bun club din România”
- Gabi Tamaş şi-a decis viitorul! Nae Constantin a dezvăluit ce plănuieşte ”omul de bază” de la Petrolul: ”Am înţeles de la el”
- Victor Angelescu a confirmat interesul Rapidului pentru una dintre vedetele FCSB-ului! Detalii despre discuţiile dintre cele două cluburi: suma cerută de Gigi Becali
Afla mai multe despre: jovan markovic