You are here:

8,5 milioane de euro pentru un fotbalist din Liga 1. OFICIAL | O nouă lovitură dată de fotbalul românesc

8,5 milioane de euro pentru un fotbalist din Liga 1. OFICIAL | O nouă lovitură dată de fotbalul românescgalerie foto

Superliga

Comentarii

Un club din Liga 1 a reuşit să facă un transfer care va ajunge la 8,5 milioane de euro. Este o nouă lovitură dată de fotbalul românesc, în contextul în care atât rezultatele echipelor de club, cât şi cele ale naţionalei suferă destul de mult.

Universitatea Craiova a reuşit să-l vândă pe Alex Cicâldău la Galatasaray pentru 6,5 milioane de euro. Mijlocaşul de 24 de ani intră astfel pe locul 3 în topul celor mai scumpi jucători vânduţi de echipa din Bănie, după Valentin Mihăilă (Parma, 8,5 milioane de euro) şi Alex Mitriţă (New York City, 8 milioane de euro).

Însă Cicâldău are mari şanse să egaleze cel mai scump transfer din istoria Universităţii Craiova. Giovanni Becali a dezvăluit la Telekom Sport detalii din înţelegerea dintre echipa din Bănie şi Galatasaray.

8,5 milioane de euro pentru un fotbalist din Liga 1. Detalii din contractul dintre Craiova şi Galatasaray

Suma oficială pentru care Alex Cicâldău s-a transferat la Galatasaray este de 6,5 milioane de euro. Pare un preţ mic plătit pentru cel mai bun jucător al Craiovei din sezonul trecut. Însă contractul de transfer dintre Universitatea Craiova şi Galatasaray este mai complex de atât.

Giovanni Becali a dezvăluit că şefii echipei din Bănie au trecut în contract şi bonusuri de performanţă. Drept urmare, sunt şanse foarte mari ca Universitatea Craiova să primească încă două milioane de euro. Ceea ce ar duce suma de transfer la 8,5 milioane de euro.

În plus, oltenii şi-au păstrat şi 20% dintr-o eventuală revânzare a lui Alex Cicâldău. Este o adevărată lovitură dată de fotbalul românesc, care în ultimii ani a suferit profund la capitolul rezultate:

”La Cicâldău, în afară de 6,5 milioane (n.r. de euro), mai are (n.r, Universitatea Craiova) 2 milioane din prime, mai are 20% din următorul transfer... Cicâldău poate să devină o afacere de cel puţin 10, 11 milioane”, a dezvăluit Giovanni Becali la Telekom Sport.

Cum l-a impresionat Alex Cicâldău pe Fatih Terim

Cele 6,5 milioane de euro plătite de Galatasaray, care se pot transforma în 8,5 milioane de euro, reprezintă un efort financiar considerabil făcut de echipa din Turcia, care are dificultăţi financiare. Însă Fatih Terim şi-a convins şefii că Alex Cicâldău merită toţi banii.

Giovanni Becali a dezvăluit că Fatih Terim l-a urmărit pe Alex Cicâldău şi a rămas impresionat de calităţile internaţionalului român.

”Fatih Terim mi-a spus că lui i-a plăcut mai mult pentru că ştie că e ”box to box”, că ară terenul, dar totuşi marchează goluri. Cam la 4 meciuri a dat câte un gol, cam asta e media. Pentru un ”box to box” e bine, pentru că el face şi faza de apărare, are şi assisturi”, a mai spus Giovanni Becali la Telekom Sport.

25 de milioane de euro este clauza de reziliere pe care Galatasaray i-a trecut-o lui Alex Cicâldău în contract.

Afla mai multe despre: alex cicaldau 

viewscnt
Articole similare