You are here:

A jucat la Craiova, FCSB, Dinamo şi Rapid. Îl mai recunoşti? :) Unde spune că a trăit ”cea mai frumoasă perioadă a carierei”

A jucat la Craiova, FCSB, Dinamo şi Rapid. Îl mai recunoşti? :) Unde spune că a trăit ”cea mai frumoasă perioadă a carierei”

Special

Comentarii

Este printre puţinii jucători care de-a lungul carierei au evoluat pentru Rapid, Craiova, FCSB şi Dinamo. Tibi Curt are acum 45 de ani şi este în conducerea Farului, club la care s-a format.

Tibi Curt se mândreşte cu o performanţă greu de atins. Fostul fundaş a început fotbalul la Farul şi apoi a trecut pe la cele mai importante rivale din fotbalul românesc. În vara lui 1994 a semnat cu Rapid, în iulie 1995 a semnat cu Craiova, în iulie 2003 a ajuns la FCSB şi în ianuarie 2006 a trecut la Dinamo.

În prezent, Tibi Curt se află în conducerea Farului, club la care a crescut şi pe care încearcă să-l readucă în Liga 1, alături de Ciprian Marica şi Ianis Zicu. Acum, la 45 de ani, fostul fundaş spune ca a rămas cu amintiri plăcute de la fiecare dintre rivalele pe la care a trecut:

”Rapidul e un focar neîntrerupt de iubire şi de discuţii, probabil nimeni nu se aştepta ca Rapidul să fie unde este acum, dar au trecut peste dificultăţile din trecut şi le urez mult succes în continuare.

La Progresul am trăit cea mai frumoasă perioadă din cariera mea de fotbalist, cu o echipă formată din jucătorii foarte buni, de mare caracter şi am obţinut rezultate foarte bune, când nimeni nu se aştepta, cu toate că situaţia financiară nu era una deloc fericită.

Craiova este acolo unde era şi pe vremea mea. Pe centralul din Bănie erau 30.000, era tot timpul plin la meciurile de acasă, dar mă bucur că s-a format un club cu adevărat profesionist. Unul din primele 3 potente şi financiar, şi ca structura. şi ca marketing, un exemplu de urmat şi mă bucur că au creat aceeaşi efervescenţă ca acum 20 de ani şi le urez mult succes

Steaua e Steaua, reprezintă acelaşi lucru pentru mine nu s-a schimbat nimic. Rămâne cea mai iubită echipă din ţară, cu cele mai bune rezultate la nivel european şi naţional, rămâne un club de legendă dator să câştige campionatul.

Aş dori ca Dinamo să revină clubul de tradiţie, pentru că nu a mai prins nici play-off-ul de ani de zile şi îmi doresc să revină unde îi e locul. Ştim ce înseamnă Dinamo pentru fotbalul românesc”,
a comentat Tibi Curt pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: tibi curt 

viewscnt
Articole similare