You are here:

Rio Ferdinand, uluit de ce s-a întâmplat la United - Lyon: "Nu am mai văzut aşa ceva”

Rio Ferdinand, uluit de ce s-a întâmplat la United - Lyon: "Nu am mai văzut aşa ceva”

Manchester United

Comentarii

Rio Ferdinand (46 de ani) a tras concluziile după meciul uluitor dintre Machester United şi Olympique Lyon, din sferturile Europa League.

Rio Ferdinand crede acum în miracole: "Nu am mai văzut aşa ceva”

După ce a condus cu 4-2 în prelungiri, cu 10 oameni contra 11, Olympique Lyon a fost eliminată joi seară de Manchester United (5-4) pe Old Trafford, în Liga Europa. Un motiv în plus pentru Rio Ferdinand să creadă în miracole, relatează RMC Sport.

Rio Ferdinand a avut parte de seri europene, dar această confruntare Manchester United şi Lyon va rămâne în istorie.

Condusă iniţial cu 2-0 pe Old Trafford, Lyon a reuşit să preia conducerea în 10 oameni contra 11, pentru a obţine un avantaj de două goluri (4-2) în minutul 109. Dar ”Diavolii Roşii” au reuşit să se impună (5-4), cu un ultim gol semnat de Harry Maguire (120+1).

"Nu am mai văzut aşa ceva ca spectator", a declarat Rio Ferdinand pentru TNT Sports, unde lucrează în calitate de consultant. ”Am văzut atât de mulţi fani plecând la 4-2. Am spus că va fi nevoie de mai mult decât un miracol pentru a ieşi din asta şi acum cred. A fost şocant”.

Prezent pe platou alături de fostul său coechipier, Paul Scholes a avut şi el dificultăţi în a descrie ceea ce tocmai văzuse.

"Am văzut câteva lucruri excepţionale întâmplându-se la acest club", a precizat el. ”Mă gândesc la golul lui Ole Gunnar Solskjaer împotriva lui Liverpool. Mi-a amintit un pic de asta. Ştiu că a fost doar 2-1 şi acum este 5-4!”.

Afla mai multe despre: manchester unitedeuropa leaguepremier league 

viewscnt
Articole similare