You are here:

A lucrat alături de Gică Hagi şi oferă detalii mai puţin ştiute din interiorul clubului: ”Ştiu foarte bine, că am fost acolo” | EXCLUSIV

A lucrat alături de Gică Hagi şi oferă detalii mai puţin ştiute din interiorul clubului: ”Ştiu foarte bine, că am fost acolo” | EXCLUSIV

Farul Constanța

Comentarii

Nicolae Dică a lucrat alături de Gică Hagi la Viitorul şi a explicat cum a ajuns ”Regele” să ia un nou titlu în Liga 1.

Gică Hagi a reuşit să o facă pe Farul campioană după un sezon în care jucătorii săi au entuziasmat.

Nicolae Dică spune că ascensiunea clubului din Constanţa nu este întâmplătoare, deoarece fiecare pas a fost gândit în detaliu de Gică Hagi.

Nicolae Dică explică succesul lui Gică Hagi cu Viitorul şi apoi cu Farul

În 2009, Gică Hagi a înfiinţat Viitorul Constanţa, un club de fotbal gândit ca o rampă de lansare pentru copiii din Academia ”Gheorghe Hagi”.

Echipa a pornit din Liga 3 şi s-a transformat în următorii ani într-una dintre cele mai bune din fotbalul românesc.

Nicolae Dică a fost la Viitorul din ianuarie 2012 până în iulie 2014, când era pe finalul carierei de jucător.

Fostul atacant spune că ştie toţi paşii pe care i-a făcut Gică Hagi, despre care susţine că a planificat totul cu foarte multă dedicaţie şi cu foarte multă atenţie.

Dică susţine însă că Gică Hagi a reuşit să o ducă pe Farul în vârful fotbalului românesc doarece a avut liniştea necesară pentru a construi fiecare etapă din viaţa clubului.

În schimb, până să se implice la Viitorul, Nicolae Dică spune că Gică Hagi n-a primit de la niciun club şansa de a construi un proiect pe termen lung, în care el să planifice totul.

”Se transformă în aur (n.r. pe ce pune Gică Hagi mâna) pentru că şi-a făcut el singur treaba asta. Nu i-a dat nimeni şanse să facă treaba asta, nu i-a dat nimeni un club să stea cinci ani, până nu şi-a făcut el propriul club.

Dacă nu-şi făcea propriul club, nu mai reuşea treburile astea. Nu mai reuşea pentru că nu i-a dat nimeni o echipă pe mână şi să te lase cinci ani de zile.

I-a dat cineva o echipă până să facă acest club? Nu i-a dat nimeni. Hagi a venit la club antrenor în 2015 mi se pare.

El până atunci n-a fost antrenor la acest club, el a fost doar patron. Ştiu foarte bine, că am fost acolo.

Ştiu foarte bine şi paşii pe care i-a făcut, pentru că o primă discuţie am avut-o în 2009. Eram la mare şi stăteam la Iaki (n.r. hotelul lui Gică Hagi) şi când a înfiinţat acest club, cum a luat echipa de la Liga 3, Ovidiu, cum se numea atunci. Paşii pe care şi i-a dorit să-i facă, să meargă la divizia B... el n-a vrut să meargă la Liga 1, dar a mers la divizia B.

Pentru că s-a dus divizia B şi nu vindea niciun jucător. Şi a zis: ”ce trebuie să fac? Mă duc la divia B, nu vând jucători, trebuie să merg la Liga 1. Hai să investesc bani să merg la Liga 1”.

A mers la Liga 1. La Liga 1 n-a fost uşor, pentru că ştiţi foarte bine, eram şi eu acolo, ne-am luptat la retrogradare.

Îmi aduc aminte că eram eu, care jucasem în prima Ligă, Larie - cu 3 meciuri în prima ligă şi Vâtcă. În rest, erau jucători doar din centru (n.r. de la academie) şi jucători care jucaseră doar la Liga 3 şi Liga 2, la Viitorul.

A făcut pasul la Liga 1. Şi ştiu discuţiile pe care le aveam, pentru că îi spuneam, dacă va reuşi să ţină acest club, cu siguranţă în 3-4-5 ani va ieşi campion.

Asta vorbeam în 2012, când m-am dus eu acolo, pentru că vedeam jucătorii că au potenţial foarte mare.

A reuşit să facă Constanţa, oamenii din Constanţa, să vină lângă echipă. Dar de ce a făcut treaba asta? Pentru că a câştigat campionatul cu Viitorul. Şi a văzut că tot nu era iubit în Constanţa, oamenii nu erau aproape de echipă, aveau o galerie, dar erau câţiva copii... adică nu aveau o emulaţie, chiar dacă câştigaseră campionatul”, a povestit Nicolae Dică la Orange Sport.

Nicolae Dică, despre momentul în care Gică Hagi a preluat marca Farul

În 2021, Gică Hagi a decis să preia marca Farul - club la care s-a lansat ca fotbalist - şi să o rebrenduiască pe Viitorul.

Nicolae Dică spune că şi această mişcare a fost gândită de Gică Hagi, deoarece ”Regele” avea nevoie să strângă toate forţele în jurul clubului său:

”Deci toţi paşii pe care i-a făcut, până în momentul în care a preluat Farul şi, când a preluat Farul, când a făcut această tranzacţie, a făcut-o cu cap.

A făcut-o pentru că, preluând Farul, cu echipa pe care o avea, venind toată lumea lângă echipă, emulaţia care s-a făcut în oraş... pasul ăsta l-a gândit...

O să se facă şi stadion, s-a văzut, galeria a venit lângă echipă, jucând acasă... Jucau cu mulţi suporteri acasă, galeria a venit alături de echipă, s-a făcut această emulaţie de când a început să se numească Farul. Şi i-a reuşit.

I-a reuşit cu jucătorii pe care i-a adus, a reuşit să facă echipă, dar a reuşit treaba asta pentru că a investit banii lui. N-a venit niciun club din România sau din afară, să-i spună: ”Ai cinci ani contract, în al cincilea an vreau să câştigi campionatul”. Nu a venit nimeni. Şi iată că aşa se face treaba.

Iată că se duce Klopp la Liverpool, face treaba în cinci ani de zile, iată că se duce Guardiola la City şi face treaba în cinci de zile... Sunt lucruri pe care trebuie să le faci în timp. Nu poţi să baţi din palme şi, gata, vin acum şi iau campionatul”, a mai spus Nicolae Dică la Orange Sport.

Afla mai multe despre: gica hagi 

viewscnt
Articole similare