Fostul atacant al celor de la FCSB a povestit în presa belgiană despre cum a ajuns să semneze cu Mouscron, actuala sa echipă, dar şi ce alte oferte i-a refuzat Gigi Becali la FCSB până să plece.
Atacantul francez Harlem Gnohere a ajuns la FCSB pe "nepusă masă", în iarna lui 2017, atunci când a profitat de faptul că "Bizonul" intrase în ultimele şase luni de contract cu Dinamo şi i-a obligat pe "câini" să-l vândă cu un sfert din cât şi-ar fi dorit ei să obţină: 250.000 de euro. Din acel punct, până în vara acestui an, Harlem a devenit unul dintre cei mai prolifici atacanţi străini din istoria clubului. A marcat 51 de goluri în 115 meciuri, însă nu a reuşit să-i câştige admiraţia veşnică patronului Gigi Becali, iar tensiunile şi-au făcut loc între cei doi. Cele mai aprins au fost în lunile dinaintea plecării fotbalistului, atunci când a existat un dialog de la distanţă, plin de reproşuri şi regrete.
Cu toate acestea, Harlem Gnohere a devenit jucător liber de contract şi a putut negocia în voie cu oricine şi-a dorit. Aşa a ajuns la fosta sa echipă, Royal Excel Mouscron, din prima ligă belgiană. Fotbalistul a povestit în presa din Belgia cum a ajuns să semneze cu Mouscron, dar şi ce oferte a refuzat Gigi Becali pentru el, înainte de a se produce ruptura.
"Am primit un telefon de la Diego Lopez, directorul sportiv. La început, am fost reticent. Am mai jucat aici, nu era prioritatea mea. Dar după ce am discutat de mai multe ori cu directorul sportiv şi l-am cunoscut, proiectul a devenit interesant. Când pleci de la Steaua (n.r. - FCSB), nu vrei să mergi la un club mai puţin valoros, dar în cele din urmă proiectul de la Mouscron m-a convins. Este adevărat, au existat şi alte propuneri în trecut: din Arabia Saudită, Turcia, Polonia, dar şi din Belgia", a declarat Harlem Gnohere, pentru Le Soir.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Atacantul ajuns la 32 de ani a avut parte de un debut fantastic la Mouscron. A înscris în poarta celor de la Anderlecht, chiar pe terenul acestora, în minutul 90+3, stabilind scorul final, 1-1.
În cariera sa, Harlem Gnohere a evoluat pentru Troyes B, La Tour, FC Bulle, Urania Geneve, Virton, Charleroi, Westerlo, Mons, Dinamo, FCSB şi Mouscron.
- Pentru Dinamo, Gnohere a marcat 24 de goluri în 59 de meciuri
- 1 milion de euro este cota de piaţă a jucătorului născut la Paris.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal