You are here:

A trecut pe la Dinamo, iar acum face senzaţie în La Liga. A marcat golul victoriei în primul meci după eşecul drastic cu Real Madrid

A trecut pe la Dinamo, iar acum face senzaţie în La Liga. A marcat golul victoriei în primul meci după eşecul drastic cu Real Madrid

La Liga

Comentarii

Fostul jucător al celor de la Dinamo, Aleix Garcia (26 de ani), a fost omul potrivit la locul potrivit şi a reuşit un gol de trei puncte pentru Girona.

Aleix Garcia a marcat golul victoriei pentru Girona

Girona şi-a revenit după eşecul drastic suferit cu Real Madrid, scor 0-3. Catalanii au câştigat în deplasarea de la Cadiz, scor 1-0.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Aleix Garcia, în minutul 59. Gazdele au avut şi un jucător eliminat, pe Machis, în minutul 10.

Este a doua etapă la rând în deplasare când fostul jucător de la Dinamo contribuie la victoria Gironei.

În precedenta jucată departe de casă, catalanii s-au impus la Villareal, scor 2-1, iar Aleix Garcia a pasat decisiv la golul victoriei.

În vârstă de 26 de ani, mijlocaşul central spaniol este cotat la 10 milioane de euro. El a ajuns la Girona în 2021, liber de contract.

Crescut şi la academia lui Manchester City, unde a prins meciuri chiar şi la echipa mare, Aleix Garcia a jucat la Dinamo între octombrie 2020 şi ianuarie 2021.

A adunat opt partide în tricoul ”câinilor”, dar nu a reuşit nici măcar o contribuţie ofensivă.

În ceea ce o priveşte pe Girona, aceasta este pe locul 2, cu 22 de puncte, în spatele liderului Real Madrid.

Afla mai multe despre: la ligagironaaleix garciadinamo 

viewscnt
Articole similare