You are here:

Adi Mutu, prezent la centenarul Petrolului: ”Mi-ar plăcea să antrenez aici”

Adi Mutu, prezent la centenarul Petrolului: ”Mi-ar plăcea să antrenez aici”

Petrolul

Comentarii

Evenimentul Centenar Petrolul Ploieşti are acum, pe arena Ilie Oană.

Adi Mutu a fost prezent la centenarul Petrolului

Ploieştiul a îmbrăcat haine de sărbătoare astăzi, când Petrolul sărbătoreşte 100 de ani de la înfiinţare. ”Lupii galbeni” se duelează cu Vitesse Arnhem, pe Ilie Oana.

Mai mulţi ex-fotbalişti şi-au făcut prezenţa la Ploieşti pentru a sărbători alături de echipă centenarul. Adi Mutu a fost, de asemenea, prezent. Antrenorul a declarat că îşi doreşte, în viitor, să fie pe banca tehnică a Petrolului.

”A fost o perioadă bună la Petrolul, dar se putea şi mai bună, am jucat şi cupele europene.

Le mulţumesc pentru invitaţie, am onorat-o pentru că m-am simţit bine aici şi mai ales pentru primirea pe care am avut-o atunci când am semnat Petrolul. Trebuia să vin, sub formă de respect adresată suporterilor.

Am simţit o apreciere deosebită din partea suporterilor. (n.r. Visezi la un moment dat să antrenezi şi Petrolul?) Da, mi-ar plăcea să antrenez toate echipele la care am jucat”, a declarat Adrian Mutu, potrivit iamsport.

Sărbătoarea a fost programată într-o zi specială pentru suflarea petrolistă. Astăzi, în urmă cu 58 de ani, Petrolul o învingea pe Liverpool cu 3-1 în Cupa Campionilor Europeni.

 

Afla mai multe despre: adi mutupetrolul ploieşticentenar 

viewscnt
Articole similare