Adrian Mititelu junior şi-a exprimat opinia la un deceniu de la scindarea fotbalului din Craiova. El a atacat apariţia în fotbal a clubului carea zi poartă numele Universtităţii Craiova şi a făcut o paralelă cu dezafilierea societăţii tatălui său.
Adrian Mititelu junior, o nouă replică în disputa U Craiova 1948 - Universitatea Craiova
Continuă contrele între U Craiova 1948 şi Universitatea Craiova. La 10 ani de la apariţia societăţii conduse de Mihai Rotaru, Adrian Mititelu junior a avut o intervenţie dură, în care i-a acuzat pe cei pe care-i vede responsabili pentru situaţia iscată în Oltenia.
"23 IUNIE 2013 - ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astăzi se împlinesc 10 ani de când Craiova a fost silită să se împartă în două.
Pe data de 23 iunie 2013 a fost înregistrată la Registrul Comerţului, societatea BLUE LIONS CAPITAL SA (actuala U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV SA), societate ce avea să facă un contract de asociere cu Municipiul Craiova si Clubul Sportiv de Drept Public Universitatea din Craiova (condus de Pavel Badea) în vederea constituirii unei echipe de fotbal, ce urmărea să inlocuiască activitatea echipei de fotbal FC Universitatea Craiova, care la acel moment era neînscrisă în competiţie din data de 20 iulie 2011, din cauza dezafilierii abuzive de către Federaţia Română de Fotbal.
Această struţocămilă şi-a primit imediat pseudonimul de “CLONA” şi şi-a desăvârşit scopul, achiesând la planul Federaţiei Române de Fotbal de a se “spăla pe mâini” în urma abuzurilor făcute şi a accesat locul în competiţie dăruit oraşului Craiova, direct în Liga a II-a.
Ce a urmat este de notorietate publică si a reprezentat distrugerea unuia dintre cele mai importante branduri din fotbalul românesc.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Privind retrospectiva celor 10 ani, observăm ca şi performanţă a experimentului de la Craiova, 2 Cupe ale României, una câştigată în dauna formaţiei Hermannstadt (aflată în Liga a II-a la acea vreme) şi cealaltă câştigată împotriva Astrei Giurgiu (retrogradată şi în pragul falimentului la acea vreme).
Lăsând cele 2 cupe în vitrina echipei proaspăt decenală, ce a manifestat acest experiment? Ură, dezbinare, scandaluri,d osare penale si procese interminabile.
Poze şi filmări cu stadionul plin nu mai impresionează pe nimeni. Şi mai marii dictatori ai lumii aveau stadioanele pline, iar oamenii ajungeau acolo tot prin aceleaşi demersuri ca şi în cazul de faţă. Practici ale cultului personalităţii se pare că mai dăinuiesc şi astăzi.
Scopul a scuzat mijloacele pentru oficialii celeilalte echipe a orasului Craiova, care au recurs la tertipuri de cea mai joasă speţă pentru ca echipa-mamă, FC Universitatea Craiova să nu reapară în prim-planul fotbalului românesc.
Deşi, pe langă muşamalizarea dezafilierii, s-a dorit probabil şi ascensiunea fotbalului craiovean, situaţia s-a lovit în final de reversul medaliei, la început existând mirajul progresului, dar karma răului făcut a transformat totul, treptat în stagnarea şi decadenţa fotbalului craiovean.
Ce ar fi însemnat ca în vara lui 2013 lucrurile să fi mers pe un făgaş normal? De ce soarta a mijlocit pentru nedreptate? Întrebări fără răspuns, dar imaginaţia ne permite să proiectăm un deceniu diferit şi mai bun.
Suporterii au ajuns să işi urască idolii, gloriile Craiovei Maxima, ce şi-au făcut chip cioplit pentru a-şi asigura existenţa lunară.
Trăgând linie, binele a avut de pierdut, dar tot binele va avea şi câştig de cauză în final ca în orice basm, deşi ne raportăm la viaţa reală, finalul va fi de basm.
Probabil zilele următoare, CLONA va sărbătorii cei 10 ani de la înfiinţare, iar tortul nu va mai fi de la aceeaşi cofetărie.
Pentru familia mea au fost 10 ani, cât 10 vieţi şi toate pentru ŞTIINŢA.
Autorii acestei inepţii ar putea să îmi răspundă la o întrebare pe care le-o adresez public, întrebare pe care şi-a pus-o şi George Jung, celebrul traficant de droguri, ecranizat de Johnny Depp în filmul “Visul alb”: “DECI PÂNĂ LA URMĂ… A MERITAT?”, a scris Adrian Mititelu pe Facebook.
- Citește și
- Fotbalul din Turcia a atras încă un super fotbalist! Fenerbahce a anunţat oficial că a semnat: "Am luat decizia corectă şi abia aştept să joc"
- Ce l-a mirat pe Emil Grădinescu după atacul lui George Ogăraru: "El a fost la mine acasă. Nici acum nu-mi vine să cred". Comentatorul crede că ştie motivul apariţiei subiectului
- Fostul apropiat al lui Mititelu anunţă de ce a plecat Janeiro de la U Craiova 1948! Şi-a dat seama în ce s-a băgat abia după trei săptămâni? "Puteau duce la ruptură"
- Dumitru Dragomir a numit "ţepele anului": un fotbalist de la FCSB şi unul de la Universitatea Craiova. "Doar familia l-a recomandat"
- Oficial! Nacho a semnat, după 22 de ani la Real Madrid
- Ultimele rezultate de la Jocurile Europene! Ştefan Comănescu a adus României prima medalie. România s-a clasat pe locul cinci la atletism şi rămâne în Divizia 2
- EURO U21 | Franţa a câştigat derby-ul cu Italia. Germania, un egal cât un eşec contra Israelului. Trei puncte pentru Anglia şi Elveţia
- Patronii lui Chelsea au cumpărat un club din Ligue 1. Au plătit 75 de milioane de euro
- Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul doi de la Birmingham
- Replică acidă pentru Gică Popescu, dinspre FRF: ”O lipsă de respect, care îmi denotă o frustrare” / ”Dacă erai analist cu adevărat...” | EXCLUSIV
- Înfrângere pentru Petrolul în cantonamentul din Slovenia. Constantin Budescu a înscris o ”dublă”
Afla mai multe despre: adrian mititelu junior, u craiova 1948, disputa universitatea craiova, mihai rotaru, adrian mititelu