You are here:

”Aiurea! Nu l-am vândut, am renunţat la el”. Hagi a spus totul despre fotbalistul plecat de la Farul: ”Să-şi vadă de cariera lui”

”Aiurea! Nu l-am vândut, am renunţat la el”. Hagi a spus totul despre fotbalistul plecat de la Farul: ”Să-şi vadă de cariera lui”

Farul Constanța

Comentarii

Gică Hagi (59 de ani) a tranşat motivul pentru care Farul a renunţat la jucătorul Diogo Queiros (25 de ani).

Farul o va întâlni pe UTA, în deplasare, luni, de la ora 22:00, în etapa a şaptea din Superliga României.

În conferinţa de presă pe care a susţinut-o înaintea partidei, Gică Hagi a vorbit, printre altele, şi despre plecarea lui Diogo Queiros.

De ce a renunţat Farul la Queiros: ”L-am lăsat să plece”

Jucătorul portughez a ajuns formaţia de ligă secundă franceză USL Dunkerque, după un an petrecut la clubul de la malul mării.

Hagi a explicat că motivul care a dus la despăţirea de Queiros este faptul că erau prea mulţi mijlocaşi cu profil defensiv la Farul.

De aceea, a fost nevoit să aleagă la cine să renunţe, la Queiros sau la Nedelcu, şi a renunţat la portughez.

”Diogo a plecat pentru că la mijloc erau deja trei jucători. Nu l-am vândut, practic, am renunţat la el. Nu am luat bani. Tot ce s-a scris e total aiurea. 

Clubul a renunţat la serviciile lui pentru că erau trei jucători la mijloc. Am luat Dican şi a rămas Nedelcu dintre el şi Queiros.

Lui Diogo i-am dat drumul, l-am lăsat să plece. A făcut foarte bine, ne-a ajutat şi l-am lăsat să plece, să-şi vadă de cariera lui”, a declarat Hagi, înaintea meciului cu UTA.

Cotat la 450.000 de euro, conform Transfermarkt.com, Diogo Queiros, în vârstă de 25 de ani, a disputat 38 de meciuri la Farul, în toate competiţiile.

Afla mai multe despre: gica hagifaruldiogo queiros 

viewscnt
Articole similare