You are here:

”Am primit două goluri precum copiii de grădiniţă”. Ivaylo Petev ştie ce trebuie să rezolve la Craiova în pauza de iarnă: ”Nu este pentru prima dată”

”Am primit două goluri precum copiii de grădiniţă”. Ivaylo Petev ştie ce trebuie să rezolve la Craiova în pauza de iarnă: ”Nu este pentru prima dată”
Comentarii

Antrenorul bulgar al celor de la Universitatea Craiova, Ivaylo Petev (48 de ani), a tras concluzille după remiza cu UTA Arad.

UTA Arad şi Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 2-2, în etapa a 21-a din Superliga României.

Arădenii au condus cu 2-0 şi au avut gol anulat înainte ca oaspeţii să egaleze. Iar oltenii au avut un penalty ratat, prin Kurtic.

”Trebuie să schimb ceva, avem probleme în defensivă”

La finalul meciului, Ivaylo Petev a comentat prestaţia echipei sale şi a fost chestionat dacă va beneficia în continuare de încrederea lui Mihai Rotaru la Craiova.

”Am început foarte prost, am primit două goluri precum copiii de grădiniţă. După 30 de minute, am reacţionat, am controlat a doua repriză, am avut multe ocazii, am ratat penalty, dar pierdem alte două puncte.

Nu este pentru prima dată când primim asemenea goluri. Ce voi schimba? Trebuie să schimb ceva, avem probleme în defensivă, dar echipa nu a reacţionat bine când am pierdut posesia. Subestimăm anumite situaţii, de aceea primim două goluri. Trebuie să schimbăm ceva.

Nu este uşor, putem încerca să aducem anumiţi jucători, dar vom vedea. Dacă ne dorim să obţinem ceva, trebuie să fim sută la sută concentraţi în defensivă. Nu am vorbit cu patronul. (n.r. Vei avea sprijinul patronului şi în următorul sezon?) (n.r. râde). Vom vedea”, a declarat Ivaylo Petev, după meci.

Universitatea Craiova a urcat pe locul 2 în clasament (34 de puncte) şi iernează la 10 lungimi în spatele liderului FCSB.

Afla mai multe despre: craiovaivaylo petevsuperliga 

viewscnt
Articole similare