You are here:

Amintiri din vremurile în care Rapid se lupta cu Liverpool şi PSG: "Am jucat chiar şi mai bine ca ei. Am avut ghinion"

Amintiri din vremurile în care Rapid se lupta cu Liverpool şi PSG: "Am jucat chiar şi mai bine ca ei. Am avut ghinion"

Rapid

Comentarii

La începutul anilor 2000, Rapid a avut parte de meciuri de foc în cupele europene, cu echipe precum PSG şi Liverpool.

Invitat la "Legendele Superligii", rubrică susţinută de Veolia, Daniel Chiriţă şi-a amintit de duelurile cu starurile fotbalului mondial de la începutul anilor 2000.

"La PSG i-am avut adversari pe Ronaldinho, Okocha, Anelka, Arteta, iar la Liverpool erau în teren Owen, Gerrard, foarte mulţi fotbalişti.

Au fost meciuri bune, am jucat de la egal la egal cu ei, am făcut 0-0, chiar am avut situaţia de a marca, am jucat chiar mult mai bine ca ei.

La fel şi cu Liverpool, am făcut 0-0 la ei acasă. Din păcate, nu ne-am calificat cu PSG din cauza poveştii cu stingerea nocturnei, iar Liverpool ne-a bătut în prelungiri" , a spus Daniel Chiriţă la Orange Sport.

Daniel Chiriţă, o carieră impresionantă

Daniel Chiriţă s-a născut la Ploieşti şi s-a remarcat la echipa mare a Petrolului. După şase ani petrecuţi la cel mai important club din Prahova, fostul fundaş central a bifat transferul la Universitatea Craiova, unde a stat doar un sezon.

A mai urmat un an la FC Naţional, iar în 2000 a venit un alt transfer important. Daniel Chiriţă a jucat un an la Rapid, apoi s-a despărţit de giuleşteni şi a mers la Şahtior Doneţk, unde a fost coleg cu alţi doi români, Marian Aliuţă şi Daniel Florea.

În 2002, Chiriţă a plecat în Rusia, la Zenit Sankt Petersburg, unde a jucat trei sezoane. A mai evoluat în carieră la Stal Alchesvk, în Ucraina, apoi s-a întors în ţară, în 2006, bifând meciuri pentru UTA, Petrolul şi Ştefăneşti.

Daniel Chiriţă a câştigat în cariera sa trei trofee: Supercupa României, cu Rapid, Cupa României, cu Petrolul, şi Cupa Ligii Rusiei, cu Zenit.

Afla mai multe despre: rapid 

viewscnt
Articole similare