You are here:

Andrei Burcă, înapoi la CFR Cluj? Fostul preşedinte al clubului a vorbit despre posibilul transfer: "Şi-a făcut o cotă"

Andrei Burcă, înapoi la CFR Cluj? Fostul preşedinte al clubului a vorbit despre posibilul transfer: "Şi-a făcut o cotă"

CFR Cluj

Comentarii

Andrei Burcă, fostul fundaş al celor de la CFR Cluj, care a jucat în sezonul trecut pentru formaţia din campionatul Arabiei Saudite, Al-Okhdoud, s-a despărţit recent de echipa sa din zona Orientului Mijlociu.

Cristi Balaj, fost arbitru şi fostul preşedinte al celor de la CFR Cluj, a fost întrebat despre o posibilă aducere a lui Andrei Burcă la CFR Cluj, pe acest început de sezon, în condiţiile în care internaţionalul român a rămas fără contract, la finalul înţelegerii sale cu Al-Okhdoud, formaţie din prima ligă din Arabia Saudită.

Cristi Balaj: "Jocurile de la EURO îi permit să prindă un contract bun"

"Nu cunosc detalii, dar îmi este greu să cred, mă refer aici datorită valorii lui Burcă, şi-a făcut o cotă unde a jucat, am înţeles că a evoluat foarte bine, în plus, jocurile de la EURO îi permit să prindă un contract foarte bun.", a declarat Cristi Balaj, la Prima Sport.

Andrei Burcă a evoluat în toate cele patru partide disputate de echipa naţională a României la EURO 2024, alături de colegul său din centrul apărării "tricolore", Radu Drăguşin. Rămas fără contract după despărţirea de Al-Okhdoud, formaţie pentru care a evoluat în 29 de partide în toate competiţiile în sezonul precedent, Burcă are varianta de a reveni la formaţia la care a reuşit să scrie istorie în România, CFR Cluj.

3.000.000 de euro este cota de piaţă a fundaşului în vârstă de 31 de ani, conform transfermarkt.com

Afla mai multe despre: cfr clujandrei burcacristi balaj 

viewscnt
Articole similare