Mikel Arteta(42 de ani) a vorbit despre problemele de lot pe care le are, dar şi despre cum trebuie să abordeze partida cu Liverpool.
Arsenal este pe locul trei în Premier League, la 4 puncte distanţă de liderul Liverpool.
O eventuală victorie pentru "Tunari" ar putea propulsa din nou campionatul.
"Cormoranii" au încasat doar trei goluri în această stagiune, apărarea lui Arne Slot pare de neînvins.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mikel Arteta, discurs încurajator înainte de derby
„Acesta este fotbalul. Evident că nu am vrut să fim în aceste situaţii. Suntem şi foarte norocoşi să avem echipa, jucătorii şi atitudinea potrivită. Când vine vorba de a reacţiona la o situaţie dificilă, nu stăm să ne plângem de milă. O înfruntăm!
Suntem o echipă care ştie cât de bună este şi cât de dificilă poate să fie pentru adversar. A avea acea mentalitate puternică de echipă este ceva ce îmi place. Situaţia pentru Saka, Calafiori şi Timber este foarte incertă. Facem tot ce este posibil ca să îi recuperăm.
Avem diferite opţiuni în apărare. Acel cuplu între Saliba şi Gabriel a fost foarte stabil, dar trebuie să găsim o soluţie. Se întâmplă multe în defensivă, dar acum trebuie să ne adaptăm la asta. Jucătorii noştri versatili au fost cu adevărat utili.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am avut o zi liberă după Liga Campionilor şi două zile pentru a pregăti meciul. Acesta este un meci mare, o oportunitate mare şi ne plac astfel de meciuri pe Emirates. Echipa aşteaptă cu nerăbdare partida.
Trebuie să continuăm să jucăm cu ambiţie şi credinţă. Credinţa, energia şi angajamentul nostru sunt necesare într-un meci mare ca acesta. Începutul lui Arne Slot a fost foarte bun. Se află într-un moment foarte bun şi jucătorii lui alergă mult. Sunt o echipă care de nouă ani concurează la cel mai înalt nivel”, a declarat Mikel Arteta, conform BBC.
Afla mai multe despre: mikel arteta, liverpool, arsenal