You are here:

Atacantul dorit de Rapid a cerut un salariu uriaş! "800.000 de euro. Vrem să fie la nivelul lui Rrahmani"

Atacantul dorit de Rapid a cerut un salariu uriaş! "800.000 de euro. Vrem să fie la nivelul lui Rrahmani"

Rapid

Comentarii

Preşedintele de la Rapid, Viorel Moldovan, a oferit detalii din cadrul tratativelor pe care giuleştenii le poartă pentru transferurile dorite, inclusiv pentru un înlocuitor de nivelul lui Albion Rrahmani. Primele variante au cerut salarii exorbitante.

Rapid continuă să transfere

Rapid va juca la Craiova cu Universitatea, iar după derby încep mişcările de trupă. Marius Şumudică mai vrea două transferuri, pe lângă cele 10 făcute de giuleşteni în vară, iar postul de atacant e prioritar. 

"Doi, maximum trei jucători mai vin, dar trebuie să găsim o soluţie pentru a elibera lista. Unii pleacă, alţii vin. Nu ştim exact jucătorii care ies de pe listă, dar suntem concentraţi pe meciul de la Craiova, iar la întrerupere luăm deciziile necesare. Căutăm un atacant să fie de acelaşi nivel cu Rrahmani. Cu Rrahmani a fost loterie, se întâmplă rar să iasă o astfel de lovitură. Vedem dacă mai găsim şi vom avea inspiraţia necesară să găsim un atacant", a declarat Viorel Moldovan, la Prima Sport. 

Atacanţii contactaţi de Rapid au cerut un salariu mare: "700-800.000 de euro, dar sunt de mare valoare"

Albion Rrahmani a fost transferat pentru cinci milioane de euro la Sparta Praga, iar atacantul a marcat deja şi s-a calificat în grupele Champions League. 

Rapid caută să-l înlocuiască şi vrea un atacant valoros, însă primii de pe listă au cerut salarii mari pentru nivelul Superligii, de aproximativ 800.000 de euro. Viorel Moldovan a oferit detalii despre lista achiziţiilor. 

"Avem o listă şi chiar am intrat în anumite discuţii cu anumii agenţi care reprezintă atacanţi de mare calitate, dar nu vreţi să ştiţi pretenţiile lor financiare la ce nivel sunt. Nu putem concura cu alte campionate solide, competiţional şi financiar. Mulţi preferă să aştepte să găsească în aceste campionate, alţii ne-au refuzat din start. Ne trebuie un atacant de nivelul lui Rrahmani. 

Vizăm compartimentul median, dar şi acolo trebuie să mai rărim puţin, un winger dreapta, extrema clasică, cum era pe vreme, care să debordeze pe piciorul drept, nu să joace invers. 

700-800.000 de euro net au vrut atacanţii de mare valoare. Nu suntem nici Turcia, nici Franţa. E greu. Există un buget de cheltuieli şi nu putem face risipă, că bulversăm lucrurile şi va fi o discrepanţă mare în lot", a mai spus preşedintele de la Rapid, Viorel Moldovan. 

Marius Şumudică a confirmat că va renunţa la doi fotbalişti de la Rapid, pentru a definitiva lista oficială de joc. 

Afla mai multe despre: viorel moldovantransferuri rapidatacant rapidmarius sumudica 

viewscnt
Articole similare