You are here:

Atmosferă de vis în Piaţa Universităţii. Călin Goia, mesaj emoţionant după calificarea României în optimi la EURO 2024: "O generaţie superbă"

Atmosferă de vis în Piaţa Universităţii. Călin Goia, mesaj emoţionant după calificarea României în optimi la EURO 2024: "O generaţie superbă"

Echipa națională

Comentarii

România s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European, o performanţă reuşită doar pentru a doua oară în istoria "tricolorilor" la un turneu final de Campionat European.

"Tricolorii" sunt susţinuţi în toată lumea de către românii care au urmărit parcursul senzaţional al selecţionatei lui Edward Iordănescu la EURO 2024. Piaţa Universităţii s-a colorat în galben pentru a sărbători triumful jucătorilor prezenţi în Germania pentru turneul final, iar printre suporterii prezenţi s-a numărat şi Călin Goia, solistul celebrei trupe Voltaj.

Românii s-au strâns în Piaţa Universităţii după calificarea echipei naţionale

Voltaj a lansat în acest an melodia oficială pentru "Team România", dedicat tuturor sportivilor care ne vor reprezenta ţara la Jocurile Olimpice de la Paris, din această vară.

Prezent în Piaţa Universităţii, Călin Goia a recunoscut că "Generaţia de Suflet" a reclădit încrederea în inimile românilor şi este extrem de fericit că au reuşit să reproducă performanţa reuşită de fotbaliştii prezenţi în lotul României, la EURO 2000.

"Sunt foarte fericit la fel cum e toată lumea de aici, le mulţumesc băieţilor că ne-au dat bucuria asta, după un sfert de veac, să fim aici în piaţă şi să ne bucurăm. A reuşit să reclădească încrederea în inima românilor, au reuşit să reclădească încrederea în noi, e o generaţie superbă, au luptat foarte mult şi au ajuns mai sus de locul doi.", a spus Călin Goia.

Solistul trupei Voltaj a cântat refrenul cântecului dedicat sportivilor care vor participa la Jocurile Olimpice, pentru "tricolorii" care reprezintă România la EURO 2024.

Afla mai multe despre: echipa nationalaeuro 2024romaniaslovacia 

viewscnt
Articole similare