Laszlo Dioszegi a anunţat că este în căutarea unor noi sponsori, după ce cheltuielile clubului au crescut, iar retragerea unui sponsor cu acţionariat maghiar a lăsat clubul fără o sumă pe care se baza.
Dispariţia unei bănci importante din România o afectează şi pe Sepsi: "La OTP România sunt probleme"
Sepsi a promovat în prima ligă din România în 2017, iar din acel moment a cucerit Cupa României în două rânduri şi a câştigat Supercupa tot de două ori.
Deşi în 2022 Sepsi a avut cele mai bune venituri, de peste 11 milioane de euro, dintre care 6 milioane de euro din partea guvernului de la Budapesta, Laszlo Dioszegi susţine că are nevoie de o susţinere financiară mai mare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În această perioadă, Sepsi îşi va încheia parteneriatul şi cu sponsorul OTP Bank, care-şi vinde afacerile din România şi care a contribuit la suma de 1.1 de milioane de euro venită din sponsorizări, anul trecut.
"Este un an greu, pentru că au crescut pretenţiile. Suporterii nu-şi dau seama că avem nevoie din ce în ce mai mulţi bani, pretenţiile jucătorilor cresc. Am fost a treia oară în Europa, se aude că la Sfântu Gheorghe lucrurile sunt normale, iar jucătorii vin cu pretenţii. Trebuie să creşti salariile cu 1.000 de euro.
OTP se retrage din România. Slavă Domnului că n-am avut contract mare cu OTP. Noi am primit în jur de 75.000 de euro pe an, undeva cam suma asta ne va lipsi anul următor. La OTP Ungaria nu sunt probleme, la OTP România sunt probleme financiare. Vor să vândă banca. Va veni un cumpărător pe care nu ştiu dacă o să putem să-l numim şi sponsorul nostru, depinde de ce bancă va cumpăra", a spus Laszlo Dioszegi, pentru Sport Total FM.
- Acţionariatul băncii din România este format din: OTP Bank Nyrt. (99,9999578809439%) şi Merkantil Bank Zrt. (0,000421190561%)
Acum, acţionarul lui Sepsi aşteaptă un alt sponsor, din Bucureşti, în această perioadă, care va veni în preajma meciului cu Rapid.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Săptămâna trecută m-a sunat o firmă din Bucureşti că vrea să vină la meciul cu Rapid, să fie sponsorul nostru. Nu vorbim despre sume mari aici, dar pentru noi şi 10-20-30.000 de euro pe an deja e foarte bine. Aşteptăm cu nerăbdare, mai avem locuri unde să punem afişe, bannere, că avem mare nevoie de bani", a adăugat Laszlo Dioszegi.
Ce spune Laszlo Dioszegi despre banii primiţi din partea Ungariei
Conducătorul clubului din Sfântu Gheorghe a susţinut că suma de 6 milioane de euro venită din ţara vecină a fost folosită pentru noul stadion şi că banii n-au intrat în conturile clubului.
În schimb, Budapesta susţine echipa cu 900.000 de euro pentru academie şi mentenanţa arenei moderne.
"De la an la an e mai greu. Am primit sponsorizări. Nu sponsorizări, ci pentru investiţie... Săptămâna trecută am citit că au venit bani publici din Ungaria, 6 milioane, dar era suma pentru terminarea stadionului. Clubul n-a primit niciun cent. S-a terminat stadionul.
Noi primim doar pentru academie în jur de 900.000 de euro (n.r. - din partea guvernului maghiar), doar pentru academie şi întreţinerea stadionului", a mai spus acţionarul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi.
- Citește și
- Veste excelentă pentru Luis Diaz! Tatăl său a fost în sfârşit eliberat de către răpitori
- S-a stabilit primul meci al întâlnirii România - Serbia, din Billie Jean King Cup! Cum arată programul şi care e scorul duelurilor directe
- Conducerea lui Gaziantep, verdict în cazul lui Marius Şumudică! Ce spun turcii despre antrenorul român
- "Este out". Mandorlini a anunţat despărţirea de atacantul care s-a revoltat la CFR Cluj: "Nu va mai face parte din proiect"
- Nicoli Napoli, propus unui patron din Superligă! „Nu m-am decis încă şi nu vreau să mă grăbesc!”
- Nereguli descoperite după controlul făcut la Stadionul Steaua! Inspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoare totală de 600.000 lei
- Dennis Man, iar acum el! Un alt tricolor este OUT de la naţională înainte de „dubla” decisivă cu Israel şi Elveţia! Edi Iordănescu are probleme tot mai mari
- Gigi Becali, dialog aprins cu Mihai Stoichiţă: „Tu nu cunoşti legea, bă! Sunteţi precum Ceauşescu”
- Black Friday la Unvinpezi.ro - cele mai mari reduceri din an la vinuri garantate de experţi
- Real Madrid declanşează ”Planul B”, după ce a picat varianta Mbappe
Afla mai multe despre: otp bank, sponsori sepsi sfantu gheorghe, laszlo dioszegi, bani ungaria sepsi