You are here:

Nereguli descoperite după controlul făcut la Stadionul Steaua! Inspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoare totală de 600.000 lei

Nereguli descoperite după controlul făcut la Stadionul Steaua! Inspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoare totală de 600.000 lei

Steaua

Comentarii

Inspecţia Muncii, prin Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti, a desfăşurat un control la stadionul Ghencea, în perioada 1-8 august, împreună cu Jandarmeria Română. Astfel, a fost descoperită o firmă de pază şi protecţie la care lucrau 623 de persoane fără forme legale de angajare sau cu documente de angajare înregistrate după începerea activităţii, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 600.000 lei.

Inspecţia Muncii a desfăşurat un control pe stadionul Ghencea

„Inspecţia Muncii, prin Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti, a identificat o firmă de pază şi protecţie la care lucrau 623 de persoane fără forme legale de angajare (muncă nedeclarată) sau cu documente de angajare înregistrate după începerea activităţii. În urma controlului au fost aplicate amenzi în valoare totală de 600.000 lei”, arată o postare de joi pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Astfel, controlul s-a desfăşurat în perioada 1-8 august, pe stadionul Ghencea, împreună cu Jandarmeria Română.

„În urma controlului s-au constatat următoarele încălcări privind legislaţia muncii: 16 persoane prestau activitate fără a avea încheiate contracte individuale de muncă; pentru 308 persoane societatea a transmis în REVISAL contractele individuale de muncă după data începerii activităţii; 299 persoane prestau activitate peste norma de muncă prevăzută în contractul individual de muncă”, mai transmite sursa citată.

Totodată, fiecare contravenţie a fost sancţionată cu amendă de 200.000 lei, conform Legii 53/2003 – Codul Muncii.

Afla mai multe despre: stadion steauaghenceastadion ghenceasteaua bucuresti 

viewscnt
Articole similare