Basarab Panduru a vorbit despre succesul obţinut de Rapid pe terenul Unirii Slobozia, într-un meci al etapei a zecea din Superliga.
Rapid şi-a revenit după eşecul suferit în Giuleşti cu liderul clasamentului din Superliga, U Cluj. Giuleştenii s-au deplasat la Clinceni cu o singură misiune, victorie la partida cu Unirea Slobozia.
Rareş Pop a deschis scorul pentru echipa lui Marius Şumudică, însă Pospelov a restabilit egalitatea la scurt timp, din fază fixă. Rareş Pop a reuşit "dubla" în repriza secundă, cu o execuţie dificilă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Basarab Panduru a evidenţiat prestaţia rapidiştilor la partida de la Clinceni, cât şi reuşitele individuale ale fotbaliştilor din atacul echipei oaspete.
Basarab Panduru: "Aş vrea să apreciez prima repriză făcută de Petrila"
"Cel mai mult conta să câştige, până la urmă a contat, jocul a fost destul de bunicel. În prima repriză Rapid a fost mai bună, au şi marcat destul de repede dar s-au trezit egalaţi, acolo făceau marcaj om la om, la corner, mingea a fost deviată cu capul, a căzut în şase metri, per total Rapidul a fost echipa mai bună care a avut multe ocazii, golul de 2-1 este destul de frumos.
Golul doi frumos, al lui Rareş Pop, chiar dacă mingea este deviată şutul este sănătos, frumos, sub bară.", a declarat Basarab Panduru, la Prima Sport.
Panduru l-a evidenţiat şi pe Claudiu Petrila, fotbalistul de la Rapid pe care îl vede capabil să intre în circuitul echipei naţionale la următoarele acţiuni ale "tricolorilor".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Aş vrea să apreciez prima repriza făcută de Petrila, repriza a doua nu a mai fost, a dus prima repriză la un nivel bun de tot, un nivel cred de echipa naţională, cu care poţi să baţi la porţile echipei naţionale.", a mai spus Panduru.
- Citește și
- Cum s-a descurcat RFS la ultimul meci oficial înaintea duelului cu FCSB din UEFA Europa League
- Fără drept de apel! Cel mai fierbinte derby din Europa s-a terminat cu un scor total neaşteptat
- Încă un stadion va fi construit în România! Clubul din Superliga care va avea o arenă modernă: "28.000 de locuri, iar primăria a semnat contractul"
- VIDEO | Marius Şumudică, aclamat de peste 3000 de rapidişti. Antrenorul giuleştenilor a fost ovaţionat înaintea partidei cu Slobozia
- Veşti mari pentru un club de tradiţie din Premier League. Va fi preluat de un grup de investitori deţinut de un miliardar american
- "V-am spus". Marius Şumudică, după ce a luat primele măsuri dure la Rapid: "Pentru ce au făcut etapa trecută, cu U Cluj"
- UEFA recunoaşte o eroare mare de arbitraj de la EURO 2024! Faza care a influenţat desfăşurarea turneului: "Ar fi trebuit să se acorde penalty"
- Emil Săndoi, neînvins de la revenirea în Superliga. Noul antrenor de la Poli Iaşi aşteaptă duelul cu liderul clasamentului, U Cluj
- Nervii au cedat în Superliga! Un suporter şi-a ieşit din minţi, după ce favoriţii au ajuns la şase meciuri fără victorie: ”A vrut să dea cu o sticlă în el”
Afla mai multe despre: rapid, superliga, basarab panduru, unirea slobozia, echipa nationala