You are here:

Becali a ofertat un alt fotbalist care a jucat în Superligă: "Am dat 200 de mii de euro"

Becali a ofertat un alt fotbalist care a jucat în Superligă: "Am dat 200 de mii de euro"

FCSB

Comentarii

Doriţi de CFR Cluj, fotbaliştii lui FCU Craiova 1948, Bauza şi Baeten, au fost subiect de discuţie şi în conferinţa susţinută de Gigi Becali în faţa palatului pe care îl deţine în Aleea Alexandru.

Cei doi fotbalişti ai oltenilor au primit oferte de la CFR Cluj, însă aceştia ar fi refuzat, în primă fază, să meargă sub comanda lui Dan Petrescu. 

Rivalul ardelenilor, Gigi Becali, a vorbit şi el despre Baeten şi Bauza şi a recunoscut că a fost interesat doar de serviciile belgianului.

"Nu l-am vrut niciodată pe Bauza, a fost vorba doar de Baeten, am făcut ofertă de 200 de mii de euro, atât. Pe Bauza nu l-am vrut niciodată, nu m-a interesat niciodată. Nu zic că nu e talentat, dar nu poţi juca fotbal numai cu talentul. Pe Baeten chiar am vrut să dau 200 de mii de euro, dar nimic mai mult" , a spus Gigi Becali.

Adus liber de contract, în 2020, după despărţirea de Patro Eisden, William Baeten a impresionat în cei patru ani petrecuţi la FCU Craiova 1948, iar acum, odată cu retrogradarea echipei în Liga a II-a, cluburile importante din Superligă s-au interesat de serviciile sale.

În sezonul recent încheiat, Baeten a marcat 6 goluri şi a oferit 3 pase decisive în cele 35 de meciuri jucate în toate competiţiile pentru olteni.

Afla mai multe despre: fcsbbecali 

viewscnt
Articole similare