FCSB se pregăteşte pentru startul noului sezon, un sezon în care Gigi Becali aşteaptă ca echipa sa să câştige titlul în Liga I, după o pauză de şase ani.
Văzută drept marea favorită la titlu în fiecare sezon, FCSB şi-a dezamăgit fanii şi, totodată, patronul în ultimele cinci stagiuni. În 2015 au luat roş-albaştrii ultimul campionat, însă Gigi Becali nu i-a prelungit contractul lui Constantin Gâlcă şi nume precum Laurenţiu Reghecampf, Mihai Teja sau Nicolae Dică n-au reuşit să aducă titlul pentru FCSB.
În stagiunea care abia s-a încheiat, roş-albaştrii şi-au mai spălat din păcate prin câştigarea Cupei României, după victoria cu 1-0 din finala cu Sepsi. Acum, însă, FCSB porneşte într-un nou sezon, chiar la finalul acestei săptămâni, în Liga I, iar pe 27 august va debuta şi în noua stagiune din Europa League.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Becali pregăteşte o nouă lovitură la FCSB. Roş-albaştrii au început negocierile
Astfel, Gigi Becali a început să-şi pregătească echipa şi a adus deja trei jucători. Sergiu Buş, Alexandru Buziuc şi Marius Briceag au semnat cu FCSB, din postaru de jucători liberi de contract, iar transferurile vor continua la gruparea roş-albastră.
Principala ţintă a lui Gigi Becali este Vlad Dragomir. Mijlocaşul crescut la Poli Timişoara şi transferat de Arsenal în 2015 este legitimat acum la Perugia. Deşi Dragomir nu era interesat de o eventuală revenire în fotbalul românesc, retrogradarea în liga a treia din Italia i-a schimbat planurile mijlocaşului, care poate ajunge la FCSB în această vară.
Vlad Dragomir mai are un an de contract cu Perugia, echipă la care a ajuns, liber de contract după despărţirea de Arsenal, în urmă cu doi ani. Italienii nu vor să se despartă prea uşor de fotbalistul român, astfel că cea mai bună variantă pentru Gigi Becali este împrumutul pentru un sezon al jucătorului. De altfel, presa din Italia a anunţat, chiar la începutul acestei săptămâni, că FCSB negociază cu Perugia aducerea lui Vlad Dragomir.
În vârstă de 21 de ani, Vlad Dragomir a reuşit cinci pase decisive în cele 27 de meciuri jucate pentru Perugia în sezonul recent încheiat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 1,3 milioane de euro este cota lui Vlad Dragomir, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com