Bernadette Szocs „fuge” de la un concurs la altul, fie că este vorba de oraşe diferite, ţări sau chiar continente. Componenta lotului naţional, calificată la Turneul Campioanelor la tenis de masă, călătoreşte extrem de mult şi de des în toate colţurile lumii şi este nevoită să-şi si schimbe anual paşaportul.
Bernadette Szocs a participat la atâtea turnee în ultimul an încât a avut nevoie să-şi schimbe paşaportul din cauza vizelor. Dar eforturile i-au fost recompensate: s-a calificat la Turneul Campioanelor! Acesta va avea loc în Japonia, în perioada 20-24 noiembrie şi calificarea între cele mai bune 16 jucătoare ale lumii reprezintă visul oricărei sportive din circuitul mondial.
„Anul ăsta mi-am schimbat paşaportul şi chiar vorbeam că în fiecare an, un an-jumate trebuie să-l schimb. N-am ce să fac, că am mult prea multe vize şi asta este, dar deja mă cunosc şi chiar îmi sunt alături şi îmi vine foarte repede”, a spus Bernadette Szocs, componentă a lotului naţional de tenis de masă, pentru Sportsnet.ro
Multă lume nu ştie ce sacrificii trebuie să facă un sportiv profesionist pentru a-şi atinge obiectivele. Bernie, de exemplu, refuză toate invitaţiile la petreceri pentru a se putea concentra doar pe tenisul de masă. După cum a recunoscut, nu a sărbătorit niciodată Halloween-ul!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Sinceră să fiu, nu am petrecut niciodată de Halloween. Dar bănuiesc că sunt momente frumoase pe care poate într-o zi le voi simţi şi eu. Prefer să fiu în sala de tenis de masă şi la competiţii decât la un party de Halloween”, a adăugat ea.
Ca o încălzire pentru participarea la Turneul Campioanelor, Bernadette a participat la turul Campionatului Naţional pe echipe, acolo unde a reprezentat Steaua.
„E foarte important Campionatul Naţional pentru mine, pentru că reprezint un club pe care-l iubesc din toată inima, aşa că de fiecare dată când sunt la masa de joc reprezint cu mândrie Steaua”, a adăugat Bernadette Szocs.
Ea spune că se simte altfel atunci când evoluează pentru o echipă, deoarece are susţinerea coechipierelor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Este foarte important pentru mine cu cine sunt în echipă, ce echipă am, ce antrenori am lângă mine, pentru că este foarte important să ne simţim ca într-o familie. De fiecare dată este foarte important să ne încurajăm şi să încercăm să ne ajutăm şi să fim una lângă cealaltă la bine şi la rău”, mai spune jucătoarea.
Chiar dacă are o valoare demonstrată pe plan internaţional, ajungând pe locul 9 în clasamentul mondial, Bernie spune că sfaturile antrenorului său sunt mereu importante: „E foarte important şi antrenorul pentru că îţi dă o încredere aparte. De fiecare dată când simt nevoia de un sfat sau de încredere mă voi uita la antrenorul meu, pentru că cu el stau în sala de tenis de masă 7-8 ore pe zi. El mă ştie cel mai bine, ştie cum să gestioneze situaţiile dificile pentru mine. Mi-a fost alături de fiecare dată când mi-a fost cel mai greu”.
Clasată pe locul 17 în clasamentul mondial al anului, Bernadette Szocs a primit miercuri vestea bună a calificării la Turneul Campioanelor la tenis de masă, acolo unde vor evolua cele mai bune 16 jucătoare din lume. La competiţia care se va juca în oraşul japonez Kitakyushu, Bernie a ocupat locul lăsat liber de retragerea campioanei olimpice, Meng Cheng, numărul 4 mondial, care nu a mai jucat nici o partidă de la competiţia pariziană.
Afla mai multe despre: bernadette szocs, bernadette szocs tenis de masa, tenis de masa romania