You are here:

Blatter, audiat ca martor în cazul atribuirii organizării CM 2022 în Qatar!

Blatter, audiat ca martor în cazul atribuirii organizării CM 2022 în Qatar!
Comentarii

Fostul preşedinte al FIFA Sepp Blatter a fost audiat de anchetatorii francezi, joi şi vineri, la Zurich, în cazul atribuirii organizării Cupei Mondiale din 2022 Qatarului, informează AFP.

Blatter a fost audiat ca martor de către anchetatorii de la Oficiul central de luptă împotriva corupţiei şi infracţiunilor financiare, la sediul Ministerului Public din Elveţia, într-un dosar deschis în Franţa de Parchetul naţional financiar.

La începutul acestei luni, Blatter, în vârstă de 85 de ani, şi fostul preşedinte al UEFA Michel Platini au fost trimişi în judecată pentru mai multe infracţiuni, între care fraudă, fals şi deturnare de fonduri, în dosarul privind plăţi suspecte în valoare de două milioane de dolari, pentru care au fost suspendaţi din fotbalul mondial.

Scandalul a izbucnit în septembrie 2015 şi s-a soldat cu îndepărtarea lui Blatter înainte de termen din funcţia de preşedinte al FIFA şi, totodată, a pus capăt campaniei preşedintelui UEFA de atunci, Platini, de a-i succeda fostului său mentor.

Afla mai multe despre: sepp blatteraudiericm 2022 

viewscnt
Articole similare