Ucraina a învins selecţionata Slovaciei într-un meci al etapei a 2-a a grupei E de la EURO 2024. Cele două formaţii au câte trei puncte, la finalul acestei etape.
Ucrainenii au reuşit să depăşească momentul catastrofal din debutul la Campionatul European din Germania, înfrângerea cu scorul de 3-0 în faţa naţionalei României. Slovacia a deschis scorul în prima repriză a partidei, însă selecţionata lui Serghei Rebrov a reuşit să revină şi să se impună la limită împotriva formaţiei care a învins Belgia cu scorul de 1-0 în prima etapă.
Bogdan Cosmescu a remarcat abordarea neobişnuită a fotbaliştilor ucraineeni la scorul de 2-1, în condiţiile în care un golaveraj superior ar fi crescut şansele naţionalei lui Serghei Rebrov să se califice în optimi în cazul unei înfrângeri în faţa Belgiei, în ultima etapă. Specialistul este de părere că responsabilul pentru abordarea defensivă a ucraineenilor din ultimele minute ale partidei cu Slovacia ar trebui dat afară, în contextul din clasamentul grupei E.
Bogdan Cosmescu: "Cred că România - Slovacia se va termina egal"
"Cine are funcţia de director sportiv, sau cine este responsabil la Ucraina trebuie dat afară pe loc pentru ultimele 25 de minute ale meciului cu Slovacia. Tu în mod normal trebuie să baţi Belgia în ultima etapă, eu cred că România - Slovacia se va termina egal.", a declarat Bogdan Cosmescu, la Prima Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bogdan Cosmescu consideră că oboseala şi-a spus cuvântul în ceea ce priveşte jocul Slovaciei din a doua repriză a partidei cu Ucraina.
"Ai văzut ce înseamnă să joci la patru zile, Ucraina a schimbat mulţi oameni şi bine a făcut, dar Slovacia a jucat cu aceeaşi echipă şi s-a văzut, aşa mi s-a părut, poate a fost doar o impresie, impresia era cu nu puteau să mai alerge", a mai spus Cosmescu.
- Citește și
- Abandonat la maternitate, adoptat, iar acum vedetă la Universitatea Craiova! Povestea copleşitoare a lui Ştefan Baiaram: "Din nimic şi din sărăcie am reuşit să fiu ce sunt"
- Echipa naţională a mers din nou cu trenul la EURO 2024. Personalul hotelului i-a încurajat pe tricolori, înainte de meciul cu Belgia
- Florinel Coman a numit argumentul pe care România îl are în faţa Belgiei, la cel mai dificil meci de la EURO: "Este o forţă, dar..."
- A contribuit la formarea lui Florin Niţă, iar acum i-a dezvăluit povestea: "A avut o copilărie grea. Pentru el nu există alcool" | EXCLUSIV
- La doar 18 ani este considerată una dintre viitoarele campioane ale României la nivel mondial: "Voi merge la facultate şi după aş vrea să devin profesoară de sport"
- Sportul la care România este stăpâna Europei: "Treceam foarte repede pe lângă ei, ştiam că sunt cam cel mai bun"
- OFICIAL | Are opt trofee în carieră şi a revenit la CFR Cluj. Dan Petrescu îşi face echipă pentru un nou titlu
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: euro 2024, ucraina, slovacia, bogdan cosmescu