You are here:

Bogdan Cosmescu l-a luat în colimator pe Louis Munteanu, după CFR - U Cluj 2-3: "Nu ştiam că a jucat. N-am ştiut că e la CFR"

Bogdan Cosmescu l-a luat în colimator pe Louis Munteanu, după CFR - U Cluj 2-3: "Nu ştiam că a jucat. N-am ştiut că e la CFR"

CFR Cluj

Comentarii

Bogdan Cosmescu l-a luat în colimator pe Louis Munteanu (22 de ani), atacantul-vedetă transferat de CFR Cluj de la Fiorentina în urmă cu câteva zile. Fotbalistul a avut o evoluţie ştearsă în derby-ul Clujului, 2-2, între CFR şi Universitatea.

Comentatorul Bogdan Cosmescu s-a legat de evoluţia ştearsă a lui Louis Munteanu, adus cu mare fast din Italia, după ce CFR Cluj a câştigat lupta cu Rapid şi FCSB pentru semnătura sa. Nu a arătat ceva ieşit din comun în primele sale minute în tricoul CFR-ului.

Louis Munteanu, dat "dispărut" de Bogdan Cosmescu: "Uitasem că s-a făcut transferul, că e la CFR"

Cosmescu a spus că, în opinia sa, Louis Munteanu a jucat atât de slab încă n-a putut fi văzut pe teren. Mai mult, el a precizat faptul că "am uitat că s-a făcut transferul", scoţând şi mai mult în evidenţă faptul că tânărul atacant a avut o evoluţie modestă.

"(n.r. - vorbind despre jucătorii de regula U21 de la CFR Cluj) A, da, corect, a venit Louis Munteanu. Am uitat. Ştii de ce am uitat? Nu ştiam că a jucat Louis Munteanu, uitasem că s-a făcut transferul. Nu ştiam că... N-am ştiut că e la CFR Cluj, d-aia", a declarat Bogdan Cosmescu, la Prima Sport.

CFR Cluj - U Cluj 2-3, în Superligă

Universitatea Cluj a învins duminică seara, în deplasare, scor 3-2, formaţia CFR Cluj, într-un meci din etapa a patra a Superligii.

La Cluj, scorul a fost deschis de CFR, în minutul 20, prin Adrian Păun, după ce Louis Munteanu şi acelaşi Păun încercaseră poarta lui Gertmonas cu şuturi de la marginea careului, în minutele 5 şi 9. Păun a înscris un gol spectaculos, din foarfecă, însă ultima parte a primei reprize a aparţinut „şepcilor roşii”. În minutul 35 Blănuţă a şutat, mingea a trecut de Sava, dar Thaqi a respins de pe linia porţii. Oaspeţii au cerut gol, însă meciul nu a fost oprit. Portarul Răzvan Sava a respins şutul lui Chipciu, din minutul 42, apoi a intervenit excelent la ocazia lui Thiam, un minut mai târziu, pentru ca în minutul 45 să respingă în bară şi de acolo în corner şutul lui Iulian Cristea.

În partea secundă CFR a trecut pe lângă majorarea scorului, în minutul 53, când a lovit bara cu un şut de la distanţă. Arbitrul Radu Petrescu a oprit meciul pentru două minute, în minutul 56, după ce suporterii ceferiştilor au aruncat cu obiecte în jucătorii adverşi, lovindu-l pe Nistor şi pe unul dintre asistenţi. Universitatea a egalat în minutul 59, când Nistor a centrat şi Masoero a egalat cu o lovitură de cap.

În minutul 67 Blănuţă a şutat din careu şi balonul a lovit mâna lui Matei Ilie, iar arbitrul a dictat penalti. Dan Nistor a executat plasat şi a trecut la conducere, cu 2-1, în minutul 69. Elevii lui Dan Petrescu au egalat după numai două minute, printr-un jucător nou intrat, Peter Michael – cu un gol care a avut nevoie de validarea VAR. Universitatea a trecut din nou în avantaj, 3-2, după ce Ovidiu Popescu a înscris, în minutul 76, cu o lovitură de cap, din plonjon, la centrarea lui Bic. Oaspeţii au trecut din nou pe lângă gol, în minutul 80, şi s-au impus cu 3-2, urcând pe locul al treilea, cu 8 puncte. CFR este pe locul 9, cu 4 puncte.

CFR CLUJ: R. Sava – Thaqi, Graovac, M. Ilie, Simao Rocha – Artean (Muhar 70), K. Keita, Fică (Korenica 84) – Postolachi (P. Michael 66), L. Munteanu (Bîrligea 70), Ad. Păun (Tachtsidis 70). ANTRENOR: Dan Petrescu

U CLUJ: Gertmonas – Boboc, Masoero, I. Cristea, Chipciu – Ov. Popescu, Bic (Tchassem 82), Raţă (D. Codrea 62) – Nistor (B. Mitrea 82) – Thiam (Bettaieb 82), Blănuţă. ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

Cartonaşe galbene: Bic 79, D. Codrea 81

Arbitri: Radu Petrescu - Mircea Grigoroiu, Sebastian Gheorghe - Florin Andrei

Arbitri VAR: Andrei Chivulete - Marius Marica

Observator: Octavian Şovre

Afla mai multe despre: bogdan cosmesculouis munteanutransfercfr clujjoc 

viewscnt
Articole similare