Zinedine Zidane (49 de ani) e într-o perioadă proastă la Real Madrid, din punct de vedere al rezultatelor, şi presa din Spania a speculat că ar putea fi îndepărtat de pe "Santiago Bernabeu" de preşedintele Florentino Perez. Ultimele informaţii apărute în ziarele din Peninsula Iberică indică faptul că "Zizou" nu stă nici el cu mâinile în sân când vine vorba despre viitorul său în antrenorat.
BOMBĂ! Zidane şi Ronaldo, din nou împreună la Juventus? Spaniolii au aflat despre negocieri
Andrea Pirlo şi Zinedine Zidane sunt în situaţii asemănătoare în ceea ce priveşte viitorul pe băncile actualelor echipe, Juventus şi Real Madrid. Rezultatele nu sunt departea lor şi ar putea sfârşi prin a fi schimbaţi. Cel puţin Pirlo, care are scaunul în pericol, conform celor de la Diario Gol, care susţin că "Bătrâna Doamnă" negociază deja cu Zinedine Zidane pentru a fi viitorul antrenor de la Torino.
Zidane, care a şi jucat la Juventus, îi atrage pe şefii "Bătrânei Doamne" din perspectiva mirajului Ligii Campionilor, pe care antrenorul francez a câştigat-o de trei ori la rând cu Real Madrid, când îl avea şi pe Cristiano Ronaldo în echipă, lusitanul adus cu acelaşi scop pe Allianz Stadium. Juventus nu e la prima încercare de a-l semna pe "Zizou", vrând să-l convingă şi când acesta a plecat prima dată de la Real Madrid.
Sursa citată scrie că negocierile formale au început deja pentru a pregăti terenul acestei mutări de răsunet.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: zinedine zidane, real madrid, plecare, negocieri, juventus