Ianis Zicu este aproape de a semna prelungirea contractului cu Metaloglobus Bucureşti.
Anunţul a fost făcut de Marius Burcă, preşedintele clubului, care a dezvăluit că cele două părţi îşi doresc să continue colaborarea, urmând ca în zilele următaore să se întâlnească pentru a semna contractul.
Ianis Zicu rămâne la Metaloglobus şi din sezonul următor
”Aş vrea să spun că e semnat Ianis, dar nu este semnat, trebuie să fiu corect! Am mai spus, după meciul cu Ceahlăul, că vreau să continuăm, din câte ştiu şi Ianis vrea asta. Sper să fie doar o chestiune de cinci minute şi să semnăm. Însă, acum nu pot să spun că este semnat contractul.
Teoretic, palma am bătut-o să zic aşa”, a spus Marius Burcă, la Sport Total FM.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marius Burcă a anunţat că obiectivul lui Metaloglobus pentru sezonul următor va fi clasarea în play-off, performanţă pe care echipa bucureşteană nu a reuşit să o atingă niciodată în istoria sa.
”Îmi doresc să fie Metaloglobus aşa cum am obişnuit, cu excepţia penultimului an, când am fost la baraj de menţinere în Liga 2. Am fost mereu la limită, între play-off şi play-out. Cu două-trei puncte puteam fi în play-off. Îmi doresc să fiu acolo, sută la sută.
Vreau să fiu acolo, ne dorim un sezon bun, dar toate după ce purtăm o discuţie cu patronul şi spune cât vrea, cât poate, cât ne întindem”, a adăugat Burcă.
Ianis Zicu este antrenorul lui Metaloglobus din septembrie 2023. În 20 de partidea obţinut opt victorii, şapte egaluri şi cinci înfrângeri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Metaloglobus a terminat pe locul patru în grupa A din play-out-ul Ligii 2.
Afla mai multe despre: metaloglobus, liga 2, ianis zicu