Leo Grozavu nu mai este antrenorul Politehnicii Iaşi. Anunţul a fost făcut pe site-ul oficial al clubului moldav.
”În această seară, conducătorii clubului nostru şi antrenorul Leo Grozavu au hotărât, de comun acord, după o şedinţă, încheierea mandatului tehnicianului la cârma echipei noastre după 17 luni şi 16 zile de la începutul activităţii de antrenor principal în Copou, 14 octombrie 2022.
Îi mulţumim lui Leo pentru momentele de neuitat trăite cu el la conducerea tehnică - promovarea în Superligă, succesele din acest sezon, promovarea şi dezvoltarea tinerilor jucători încununată cu selecţii la loturile naţionale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru acestea şi multe altele îţi suntem recunoscători, Leo Grozavu! Îţi dorim multe realizări pe toate planurile!”, a notat politehnicaiasi.ro.
În decursul acestei zile, Poli Iaşi a fost învinsă de FC Botoşani în derby-ul Moldovei, scor 1-2, iar alb-albaştrii au bifat al doilea eşec consecutiv în play-out.
Poli Iaşi este pe locul 13 în Superligă, cu 17 puncte, cu două lungimi mai mult decât Dinamo, care ocupă prima poziţie retrogradabilă.
Leo Grozavu a preluat-o pe Poli Iaşi în octombrie 2022. Tehnicianul a reuşit să-i promoveze pe moldoveni în prima ligă, după un sezon în care alb-albaştrii au dominat Liga 2.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ce a declarat Leo Grozavu după eşecul cu FC Botoşani
”Din nefericire pentru noi nu am plecat cu niciun punct de aici. Este un deja-vu (n.r. Poli Iaşi a pierdut pe terenul celor de la FC Botoşani după acelaşi scenariu, cu scorul de 1-2 la începutul lunii februarie).
Nu înţeleg ce se întâmplă. Sunt momente în care ne pierdem busola, reperele, iar adversarul a venit peste noi. Botoşaniul şi-a dorit mai mult decât noi.
Astăzi am devenit o candidată clară la retrogradare. Trebuie să ne revenim. Trebuie să fii foarte atent, la orice fază, Se joacă puţin fotbal. Botoşaniul în această primăvară a arătat că poate pune probleme oricărui adversar pe teren propriu. Niciodată n-am fost într-o zonă liniştită. Situaţia de faţă ne face mai responsabili”, a declarat Leo Grozavu.
- Citește și
- Sabău, reacţie după U Cluj - UTA Arad 0-0. Defensiva l-a mulţumit, atacul l-a dezamăgit: ”Trebuia, dar n-am reuşit”
- Mircea Rednic a răbufnit la adresa jucătorilor după remiza cu U Cluj
- Reacţia lui Postecoglou, după ce Tottenham, cu Drăguşin în teren, a întors-o pe Luton: ”Am fost dezamăgit”. La ce se referă
- De ce l-a scos Bergodi pe Săpunaru din echipă? Herea: ”Am vorbit cu el la telefon” | EXCLUSIV
- Eşec dur pentru Ladislau Boloni. A încasat 5 goluri de la AS Monaco
Afla mai multe despre: poli iaşi, superliga, fc botoşani, leo grozav