Daniel Moraru, supranumit „Regele Exporturilor”, este pe cale să devină acţionar minoritar la Farul Constanţa, preluând un pachet de 10% din acţiuni pentru mai mult de un milion de euro
Cum l-a convins Gică Hagi pe Moraru să vină la Farul
Deşi Moraru nu este un fan al fotbalului, el a recunoscut că a fost convins să investească datorită influenţei lui Gică Hagi şi a academiei pe care acesta o conduce.
Academia Hagi, cunoscută pentru succesul său în formarea tinerelor talente, a jucat un rol crucial în decizia lui Moraru de a intra în negocieri avansate pentru această investiţie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acest pas marchează o implicare importantă a unui om de afaceri într-un proiect de fotbal, în special într-o echipă cu o tradiţie precum Farul Constanţa.
„Cu Gică Hagi mă ştiu de mai multă vreme. Suntem din acelaşi oraş. Suntem în discuţii pentru 10% din acţiuni şi vor fi şi alţi acţionari tot cu pachete de 10%. Acţionarii vor fi localnici. Mie nu îmi place fotbalul. Am dat de zece ori în viaţă cu piciorul în minge.
Pur şi simplu cred în Gică Hagi, cred în ce a făcut pentru Constanţa. E important şi faptul că are curaj să investească în continuare, are 800 de copii pe care îi îndrumă în cadrul clubului şi al academiei şi asta înseamă foarte mult.
Am ajuns în această postură dintr-o discuţie în alta am ajuns în a mă implica ca şi investitor. Nu a fost o chestiune premeditată. Eu nu am ştiut că el are 800 de copii pe care îi pregăteşte. Peste două treimi din aceşti copii îi pregăteşte pro bono.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Asta pentru mine înseamnă foarte mult. Sunt şi alţi oameni care în urma analizei vor dori să investească în Farul, nu ca şi investitori strategici ci pur şi simplu ca novice aşa cum sunt şi eu”, a declarat Daniel Moraru pentru cancan.ro.