You are here:

BREAKING NEWS | Alin Toşca şi-a dat acceptul pentru o revenire de senzaţie. Anunţul momentului în fotbalul românesc

BREAKING NEWS | Alin Toşca şi-a dat acceptul pentru o revenire de senzaţie. Anunţul momentului în fotbalul românesc

FCSB

Comentarii

Alin Toşca, fundaşul echipei Gazişehir Gaziantep, este dorit înapoi de una dintre fostele sale formaţii, anunţă presa italiană.

Este vorba despre Benevento Calcio, susţine cotidianul italian Il Mattino. Aflată acum în Serie B, gruparea italiană îl doreşte cu insistenţă pe internaţionalul român. "Visează la Toşca", au titrat cei de la Il Mattino.

Conform sursei amintite, Alin Toşca este de acord să revină la echipa pentru care a mai evoluat între ianuarie şi iunie 2018. La acea vreme, Benevento l-a împrumutat pe Alin Toşca de la Real Betis, cu opţiune de transfer definitiv. Cum echipa a retrogradat, însă, la finalul sezonului, Alin Toşca nu a fost cumpărat de Benevento, iar românul a fost trimis la PAOK Salonic. 

Toşca nu s-a impus, însă, în Grecia, deşi a lucrat sub comanda lui Răzvan Lucescu, iar în vara anului 2019 a ajuns gratis în Turcia, lângă un alt tehnician român. În acest sezon, sub comanda lui Marius Şumudică, Alin Toşca a jucat 19 meciuri în toate competiţiile şi a revenit la echipa naţională.

Italienii au fost impresionaţi de evoluţiile lui Toşca şi îl vor înapoi, însă vor avea o misiune dificilă, mai scrie Il Mattino, cu toate că românului i-ar plăcea să revină.

Alin Toşca, fostul fundaş de la FCSB, ofertă de 1,5 milioane de euro

De altfel, Alin Toşca este dorit şi în Spania, după cum, nu demult, a dezvăluit chiar antrenorul său Marius Şumudică. "Toşca, în acest moment, are o ofertă din Spania de 1,5 milioane de euro. Acum", declara Marius Şumudică la finalul lunii noiembrie.

În vârstă de 27 de ani, Alin Toşca are o cotă de 1,3 milioane de euro. El s-a format la academia echipei FCSB, dar în 2011 a fost cedat gratis la Săgeata Năvodari, pentru ca în 2012 să fie transferat de Viitorul. În 2014, Toşca a revenit la FCSB, care i-a plătit Viitorului suma de 400.000 de euro. Ulterior, Toşca a fost transferat de Real Betis, în ianuarei 2017, cu un milion de euro, dar românul a jucat doar 25 de meciuri în tricoul formaţiei andaluze, fiind cedat gratis la Gaziantep, după ce fusese împrumutat la Benevento şi PAOK.

  • 1,3 milioane de euro este cota lui Alin Toşca, potrivit Transfermarkt.de
  • 18 selecţii are Alin Toşca la prima reprezentativă

Afla mai multe despre: tosca 

viewscnt
Articole similare