You are here:

Discursul plin de încredere al lui Topal după remiza cu Hermannstadt: ”O deplasare lungă! Era important să nu pierdem”

Discursul plin de încredere al lui Topal după remiza cu Hermannstadt: ”O deplasare lungă! Era important să nu pierdem”

Petrolul

Comentarii

Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia FC Hermannstadt, în etapa a patra a play-out-ului Superligii.

Topal, concluzii după remiza de la Sibiu

Ploieştenii şi-au anunţat intenţiile ofensive în startul meciului, Jyry şutând periculos în minutul 13, apoi portarul oaspeţilor, Bălbărău, a scos şutul din şase metri al lui Kujabi, în minutul 33. Cinci minute mai târziu, Grozav a şutat de la marginea careului, mingea a fost uşor deviată şi a intrat în poartă, iar ploieştenii deschideau scorul.

În partea secundă Valentin Gheorghe a trecut pe lângă majorarea scorului, în minutul 59, iar sibienii au avut o ocazie importantă de egalare în minutul 82, la lovitura de cap a lui Biceanu. Egalarea a venit însă în minutul 90+1, când Ianis Stoica a şutat superb din afara careului. S-a încheiat 1-1 şi Hermannstadt este lider în play-out, cu 26 de puncte. Petrolul este a doua, cu 25 de puncte.

Mehmet Topal, antrenorul echipei Petrolul, a tras primele concluzii după egalul cu Hermannstadt.

”În primul rând, vreau să felicit jucătorii mei. Am avut o atitudine bună, am luptat, nu a fost un meci uşor, dar am arătat că suntem pe drumul cel bun.

Felicit jucătorii mei, dar şi suporterii care au fost alături de noi pe o vreme deloc prielnică. ”E important şi un punct în deplasare, am arătat caracter. A fost o lovitură bună şi a fost o fază în care nu am reacţionat şi nu l-am blocat înainte de şut, dar nu puteam face nimic mai departe. Însă, repet, importantă a fost atitudinea jucătorilor mei”, a spus Topal, la flash-interviul de la final.

Afla mai multe despre: topalpetrolulhermannstadt 

viewscnt
Articole similare