You are here:

BREAKING NEWS Discută retragerea din FIFA! Deciziile controversate din aceste zile la Cupa Mondială din Qatar au dus la ruptură

BREAKING NEWS Discută retragerea din FIFA! Deciziile controversate din aceste zile la Cupa Mondială din Qatar au dus la ruptură

Cupa Mondială

Comentarii

Se înmulţesc criticile la adresa FIFA pe perioada Cupei Mondiale din Qatar. Conform presei internaţionale, mai multe asociaţii de fotbal iau în calcul să părăsească forul, după deciziile controversate luate şi momentele contestate petrecute la turneul final.

Mai multe asociaţii discută retragerea din FIFA

FIFA (Fédération Internationale de Football Association) rămâne în centrul controverselor, după ce a acordat două ultimele două ediţii ale Cupei Mondiale unor ţări precum Rusia şi Qatar, deşi SUA şi Anglia au plecat ca mari favorite în urmă cu un deceniu, la momentul acordării turneelor finale. 

Înaintea celei mai controversate ediţii, cea de anul acesta, mai multe asociaţii de fotbal au trimis cerinţele pentru turneul din Qatar, iar preşedinţii federaţiilor au văzut, de-a lungul acestor zile, cum doleanţele le-au fost ignorate de preşedintele FIFA, Gianni Infantino, şi ceilalţi conducători. 

Printre altele, federaţiile de fotbal au cerut ca banderolele de susţinere a LGBTQIA+ şi mesajele cu "One Love" să fie permise, dar FIFA a interzis aceste practici şi a ameninţat că se vor acorda cartonaşe galbene, dar şi alte sancţiuni. 

Anglia şi-a asumat repercusiunile, după cum s-a întâmplat în meciul cu Iran, primul la Cupa Mondială, în timp ce un ministru al Germaniei, Nancy Faeser, a purtat banderola curcubeu în tribună, lângă Gianni Infantino. 

Sportbible.com, care citează declaraţia preşedintelui federaţiei daneze de fotbal, Jesper Moller, susţine că mai multe ţări din cadrul UEFA vor discuta pentru a părăsi FIFA. 

"Nu este o decizie care a fost luată acum. Am fost clar despre asta de mult timp. Am discutat despre asta în regiunea nordică încă din august

M-am gândit din nou. Îmi imaginez că pot exista provocări dacă Danemarca pleacă singură. Dar să vedem dacă putem avea un dialog asupra lucrurilor.

Trebuie să mă gândesc la întrebarea cum să restabilim încrederea în FIFA. Trebuie să evaluăm ceea ce s-a întâmplat şi apoi trebuie să facem o strategie, tot cu colegii noştri nordici”, a spus Jesper Moller, înaintea unor alegeri importante pentru postul de preşedinte la FIFA, unde Gianni Infantino e favorit la un nou mandat. 

"Sunt alegeri la FIFA. Sunt 211 de tări în FIFA şi înţeleg că actualul preşedinte are declaraţii de susţinere din 207 ţări. Danemarca nu se numără printre aceste ţări. Şi nici noi nu vom fi”, a adăugat preşedintele federaţiei de fotbal din Danemarca. 

În primul meci de la Cupa Mondială, fotbaliştii Germaniei şi-au acoperit gura la poza oficială, în semn de protest. Deja, federaţia germană a ameninţat FIFA cu calea legală, dacă banderola dorită nu va fi păstrată. 

Naţionala Belgiei, care a avut un mesaj considerat neconform inscriţionat pe echipamentele de joc, a fost afectată şi a fost nevoită să facă schimbări

 

Afla mai multe despre: cupa mondiala qatargianni infantinodanemarca 

viewscnt
Articole similare