You are here:

BREAKING | Şumudică s-a retras din fotbal. Decizie radicală luată de antrenorul român doar temporar. Care este motivul din spate

BREAKING | Şumudică s-a retras din fotbal. Decizie radicală luată de antrenorul român doar temporar. Care este motivul din spate
Comentarii

Liber de contract după despărţirea de Gaziantep, din această primăvară, Marius Şumudică a luat o decizie radicală în privinţa carierei sale.

Venit la Gaziantep în septembrie 2023, Marius Şumudică a fost demis de clubul turc după doar 28 de meciuri, la începutul lunii trecute. Acum, antrenorul se află în România şi n-are de gând să revină prea curând pe banca tehnică a unei echipe din motive întemeiate.

Dorit insistent de U Craiova, în locul lui Petev, care urmează să fie demis, Marius Şumudică a luat decizia de a sta departe de fotbal în lunile următoare. Conform site-ului sportpesurse.ro, antrenorul român se confruntă cu grave probleme familiale, motiv pentru care va petrece mai mult timp alături de cei dragi.

Un membru al familiei sale s-ar confrunta cu probleme de sănătate, astfel că Marius Şumudică a luat decizia de a refuza fiecare ofertă primită în următoarea perioadă. Antrenorul nu vrea să mai pregătească nicio echipă cel puţin până la începutul sezonului următor.

”Nu ştiu ce sa va întâmpla din vară. Păi, eu nu am încă echipă. Vă mulţumesc, dar nu e un subiect care mă preocupă acum”, a declarat Marius Şumudică.

Afla mai multe despre: sumudica 

viewscnt
Articole similare