You are here:

Buffon a postat un clip în care petrece alături de Valentin Mihăilă: ”Aceasta este adevărata magie a fotbalului”. VIDEO

Buffon a postat un clip în care petrece alături de Valentin Mihăilă: ”Aceasta este adevărata magie a fotbalului”. VIDEO

Stranieri

Comentarii

Gianluigi Buffon a postat un clip în care se bucură alături de Valentin Mihăilă, după golul înscris de mijlocaşul român în prelungirile meciului cu Benevento.

În vârstă de 43 de ani, Gianluigi Buffon nu are de gând să renunţe la cariera de fotbalist şi pare la fel de pasionat ca în tinereţe.

Legendarul portar italian a postat pe contul său de Facebook un clip în care aleargă tot terenul pentru a se bucura alături de Valentin Mihăilă, după golul înscris de acesta în minutul 90+6.

Buffon a postat un clip în care se bucură alături de Mihăilă

În etapa trecută, Valentin Mihăilă a înscris golul victoriei lui AC Parma în faţa celor de la Benevento, în etapa a doua din Serie B.

Internaţional român a reuşit să marcheze în minutul 90+7, când tabela arăta 0-0. A fost o explozie de fericire la Parma, care a reuşit astfel primul succes în Serie B.

Imediat după ce a marcat, Valentin Mihăilă şi-a scos tricoul şi a mers să celebreze golul alături de fani. Bucuros ca un copil, Gianluigi Buffon a avut şi el o explozie de bucurie după golul marcat de Valentin Mihăilă.

Legendarul portar în vârstă de 43 de ani a sprintat din propria poartă până în cealaltă parte a terenului, unde Mihăilă sărbătorea alături de suporteri şi colegi, pentru a celebra şi el reuşita.

Astăzi, Gianluigi Buffon a publicat pe contul său de Facebook clip cu golul lui Valentin Mihăilă şi cu cursa pe care el a făcut-o de la un capăt la celălalt al terenului, pentru a se bucura ca un copil.

”Pasiunea nu are categorii sau etichete.
Pasiunea nu se măsoară în funcţie de Serie (liga) în care joci.
Nu se simte mai mult in timpul unui meci de Serie A sau în unul din Champions League, e aceeaşi ca într-un meci din Eccellenza sau Prima Categoria (n.r. divizii inferioare din Italia).
Asta este adevărata magie care stă în mingea de fotbal”
, a fost mesajul postat de Buffon, alături de clipul descris mai sus.

În vârstă de 43 de ani, Gianluigi Buffon a revenit în vară la Parma, club la care a crescut şi la care a debutat ca portar, şi de unde a plecat în 2001, când s-a transferat la Juventus Torino.

Afla mai multe despre: buffon 

viewscnt
Articole similare