Un cadou special de Crăciun - un tricou cu o broderie realizată manual ce imită imensul "1" din trandafiri roşii primit de Simona Halep la Beijing - este pregătit în aceste zile de atelierul de zestre contemporană "Mândra Chic", la iniţiativa Andreei Ogăraru, soţia fostului fotbalist George Ogararu, ce locuieşte actualmente în Olanda şi vrea ca momentul de a fi prima în lume sa fie marcat printr-un simbol pentru generaţiile viitoare.
Broderia ce va fi aplicată pe tricou şi care reproduce celebrul "1" din trandafiri primit de Halep în momentul în care a ajuns numărul unu mondial în tenisul feminin este cusută cu aţă de bumbac de diferite nuanţe de roşu, din care au fost realizaţi mai mulţi "trandafiri", frunzele acestora fiind în relief, pentru a se apropia cât mai mult de imaginea originală. Conturul cifrei "1" este făcut cu ajutorul uneia dintre cele mai vechi tehnici de cusut, cu fir auriu.
Broderia este realizată de Octavia Lung, un inginer pasionat de cusături tradiţionale, care lucrează în timpul liber cu echipa de creaţie Mândra Chic, ce a demarat şi o campanie online pentru găsirea unui mesaj potrivit care să se asocieze cu momentul şi cusătura manuală.
"Când Simona Halep a ajuns numărul 1 mondial, Andreea Ogăraru, soţia omului de sport George Ogararu, care locuieşte în Olanda, şi-a dorit ca momentul să fie marcat într-un mod cu totul aparte! Nu mai lungim vorba, ne-am oferit să gândim pentru ea o piesa de #zestrecontemporană, specială, şi iată ce a ieşit. Octavia a realizat o broderie excepţională, cu trandafiri şi fir auriu. Vă provocăm să ne ajutaţi să găsim cel mai potrivit mesaj pentru un "Tricou Fain" special. Împreună cu Andreea îl vom alege pe cel mai potrivit. Vom crea astfel, împreună un #tricoudecolectieMandraChic", spune Alina Zară, coordonatorul întreprinderii sociale "Mândra Chic", pe pagina ei de Facebook.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, tricou, mesaj, special, cadou, craciun, inedit