You are here:

Calificări Euro 2024 | Slovacia este a unsprezecea ţară calificată din grupe! Toate rezultatele de azi

Calificări Euro 2024 | Slovacia este a unsprezecea ţară calificată din grupe! Toate rezultatele de azi

EURO

Comentarii

Echipa naţională a Slovaciei a învins joi seara, pe teren propriu, scor 4-2, echipa naţională a Islandei şi s-a calificat pentru turneul final al Euro 2024.

Slovacia avea nevoie de cel puţin un punct pentru a se califica direct la Euro, dar meciul de la Bratislava a început cum nu se poate mai prost pentru echipa lui Francesco Calzona. Orri Oskarsson a deschis scorul în minutul 17, la prima ocazie a oaspeţilor. Slovacii au presat şi au egalat în minutul 30, prin Juraj Kucka, care a marcat din cornerul executat de Haraslin.

Trei minute mai târziu Hlynsson l-a faultat în careu pe Duda şi arbitrul englez Craig Pawson a dictat penalti, după consultarea VAR. Duda a transformat aducând gazdele în avantaj. În repriza secundă două goluri ale lui Lukas Haraslin au rezolvat soarta meciului, Slovacia s-a impus cu 4-2 şi merge la Euro.

În grupa G conduce Portugalia, cu maxim de puncte, 27, urmată de Slovacia, cu 19 puncte şi Luxemburg, cu 14 puncte.

La turneul final al Euro 2024 s-au calificat până acum Germania, ca ţară gazdă, şi zece echipe venite din grupe: Belgia, Franţa, Portugalia, Spania, Scoţia, Turcia, Austria, Anglia, Ungaria şi Slovacia.

Rezultate înregistrate joi seara în calificările pentru Euro 2024:

Grupa G: Muntenegru – Lituania 2-0 (Kuc 3, Jovetic 48);

Grupa J: Liechtenstein – Portugalia 0-2 (Cristiano Ronaldo 46, Joao Cancelo 57);

Grupa J: Luxemburg – Bosnia 4-1 (Olesen 6, G. Rodrigues 30 penalti, 90+5, Mujakic 55 autogol / Gojkovic 90+3);

Grupa J: Slovacia – Islanda 4-2 (Kucka 30, Duda 36 penalti, Haraslin 47, 55 / Oskarsson 17, A. Gudjohnsen 74).

Afla mai multe despre: slovaciaeuro 2024portugalia 

viewscnt
Articole similare