You are here:

Camelia Voinea a reacţionat, după ce a aflat câţi bani le oferă Guvernul gimnastelor implicate în scandalul de la Jocurile Olimpice: "Vreau să ne întoarcem la Paris"

Camelia Voinea a reacţionat, după ce a aflat câţi bani le oferă Guvernul gimnastelor implicate în scandalul de la Jocurile Olimpice: "Vreau să ne întoarcem la Paris"
Comentarii

Camelia Voinea, mama şi antrenoarea Sabrinei Voinea, a avut o primă reacţie, după ce premierul Marcel Ciolacu a anunţat că gimnastele implicate în scandalul de la sol, din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, vor fi premiate, deşi oficial nu au fost medaliate încă.

Guvernul le premiază pe Ana Bărbosu şi Sabrina Voinea, gimnastele care au rămas fără medalie olimpică

Audierile în cazurile gimnastelor Ana Bărbosu şi Sabrina Voinea au loc sâmbătă dimineaţa, iar preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică a vorbit despre verdictul de la sol, unde tricolorele aşteaptă medalia de bronz. 

Între timp, Marcel Ciolacu a declarat că Loteria Română a virat deja către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român 1.5 milioane de lei, din campania Lozul Team Romania.

"Sunt banii cu care completăm fondul de premiere pentru medaliaţii olimpici şi aici includem, aşa cum am promis, şi pe cele două gimnaste, Sabrina Voinea şi Ana Maria Bărbosu! Ambele merită asta din plin!", a anunţat prim-ministrul României. 

60.000 de euro ar fi suma pe care o câştigă sportivii care au câştigat bronzul la Paris 2024, iar Camelia Voinea a apreciat gestul făcut de Guvern, deşi recunoaşte că nu îi oferă liniştea necesară. 

Gimnasta vicecampioană olimpică îşi doreşte ca fiica sa să primească un verdict favorabil, să obţină oficial medalia de bronz şi să revină la Paris pentru o festivitate de premiere post-competiţie.  

"Îi mulţumesc domnului Ciolacu pentru iniţiativă. Am citit că urmează ca Sabrina şi Ana să primească aceeaşi sumă de bani ca şi cum ar fi câştigat medalia de bronz, doar că eu îmi doresc medalia, să se înţeleagă clar. 

Pentru mine, cea mai importantă este medalia. Cel mai mult îmi doresc, dacă se va da un verdict pozitiv până la încheierea Jocurilor Olimpice, să merg la Paris împreună cu Sabrina. 

Am înţeles, că dacă lucrurile vor evolua aşa, spre un verdict pozitiv, francezii intenţionează să organizeze o festivitate de premiere. Asta am citit şi eu în mass-media. 

Cel mai mult îmi doresc să revin la Paris pentru 24 de ore ca Sabrina să primească medalia cuvenită. Au fost cele mai tensionate zile atât pentru mine, cât şi pentru ea. Am dormit doar câteva ore pe noapte, nici acum nu pot spune că ne-am revenit", a declarat Camelia Voinea, pentru Orangesport.ro. 

Afla mai multe despre: camelia voineamarcel ciolacusabrina voineaana barbosu 

viewscnt
Articole similare