Mircea Lucescu (79 de ani) este selecţionerul României, iar Mirel Rădoi (43 de ani) a fost chestionat referitor la acest aspect.
Mircea Lucescu a devenit noul selecţioner al naţionalei României, după ce prima variantă, Gică Hagi, a refuzat această propunere.
Totuşi, pe lista lungă de posibili selecţioneri a fost vehiculat de multe ori şi numele lui Mirel Rădoi, cel care a pregătit prima reprezentativă în 2019 şi 2021.
A fost sau nu pe lista FRF după plecarea lui Edi Iordănescu: ”Nu mai contează”
Chestionat cu privire la această situaţie, dacă a existat vreun interes din partea FRF pentru a prelua din nou naţionala, Mirel Rădoi a dezvăluit că nu a fost ofertat în perioada recentă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, el nu a vrut să vorbească foarte detaliat despre numirea lui Mircea Lucescu la cârma României, cel care are ca obiectiv calificarea naţionalei la prima Cupă Mondială din 1998 încoace.
”Păi, nici nu ştiu dacă m-a ofertat cineva ca să pot să refuz. Nu mai contează, vreau doar să-mi văd liniştit de viaţa mea. Nu pot eu să-mi dau cu părerea despre Mircea Lucescu! Cine sunt eu să comentez despre Mircea Lucescu?
Repet, chiar nu vreau să spun nimic despre alegerea Federaţiei. Aşa cum am zis şi la început, n-am nimic important de anunţat despre mine”, a declarat Rădoi, conform Iamsport.
Ultima echipă antrenată de Mirel Rădoi a fost Al Jazira, din campionatul Emiratelor Arabe Unite, la începutul anului, între lunile ianuarie şi aprilie. Ca jucător, Rădoi a adunat 67 de meciuri şi două goluri la naţionala României.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- OFICIAL | Anglia are un nou selecţioner. Cine i-a luat locul lui Gareth Southgate: ”Are sens ca eu să pregătesc echipa”
- Viaţa fascinantă a fotbalistului transferat de Dinamo! A livrat pizza "pentru patru euro pe oră", după un ghinion teribil: "Spuneau că sunt noul Handanovic"
- VIDEO | Ce apreciază cel mai mult Cristi Manea la Neil Lennon şi cum poate avea succes la Rapid: ”Este foarte bun. Îmi place foarte mult”
Afla mai multe despre: echipa nationala, mirel radoi, mircea lucescu